Meteorologii au actualizat avertizările cod galben şi cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, fiind vizate 25 de judeţe.
Potrivit meteorologilor, este cod galben, până miercuri, la ora 23.00, în nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia, Dobrogea şi la munte. ”Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35…45 l/mp”, a transmis ANM. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h. ”Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni”, au mai precizat meteorologii. Aceştia anunţă, de asemenea, cod portocaliu, până la ora 23.00, în jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Dobrogei. ”Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi pe alocuri grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 30…40 l/mp şi pe spaţii mici 50…70 l/mp”, a mai prcizat ANM. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…60 km/h. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].