Accident grav în zona centrală a Capitalei, pe Calea Victoriei. O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc. Micuța a fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale. Oameni legii au deschis o anchetă. 

Potrivit Realitatea Plus, care citează surse, în apartamentul respectiv se mai aflau tatăl copilei, alţi doi fraţi ai acesteia, cu vârste sub trei ani, şi o femeie care avea grijă de copii. Micuța s-a urcat, în joacă, pe pervaz și a căzut în gol. Spre norocul ei, impactul a fost mult atenuat pentru că a căzut mai întâi pe o copertină.

După căzătură, fetiţa era conştientă, fara leziuni vizibile, dar a fost transportată la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, pentru investigaţii, având un traumatism cranian. 

“În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul unui imobil, situat în Sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că este vorba despre o fetiţă, în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la etajul 1 al blocului”, informează un comunicat al DGPMB.La adresă s-a deplasat şi un echipaj medical, care i-a acordat fetiţei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.Cercetările sunt continuate de către Secţia 1 Poliţie, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here