Incendiu la un service auto din Capitală, pompierii intervenind cu şase autospeciale/ O persoană a suferit arsuri - FOTO

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un service auto din Bucureşti, pompierii intervenind cu şase autospeciale pentru a împiedica flăcările să ajungă la o clădire lipită de service. O persoană a suferit arsuri la faţă şi primeşte primul-ajutor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a anunţat că un incendiu a izbucnit la un service auto de pe Aleea Bistricioara, pe o suprafaţă estimată de 400 de metri pătraţi. Acolo intervin şase autospeciale de stingere, una SMURD, o descarcerare. Pompierii au acţionat pentru a opri propagarea incendiului la o clădire cu parter şi etaj, lipită de service. Incendiul a fost localizat. Totodată, o persoană a suferit arsuri la faţă şi i se acordă primul ajutor. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here