Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, este lăudată de publicația elenă Eidiseis, care scrie că este soluția pentru corupția cronică ce a dus la catastrofa feroviară de la Tempi, soldată cu 57 de morți. 

Precizând că puterea politică de la București ar fi încercat să o împiedice pe Kovesi să ajungă în fruntea Parchetului European, jurnaliștii din Grecia notează că fosta șefă a DNA ”ia de coarne taurul impunității din Grecia” în cazul catostrofei feroviare.

”Laura Kovesi este, pe baza mai multor asemănări, un fel de Eleni Touloupaki a României. Eleni Touloupaki a fost procurorul anticorupție din Grecia care s-a ocupat de scandalul Novartis, izbucnit în 2017 în timpul guvernării stângii radicale SYRIZA. În dosar, peste 100 de medici, circa 30 de înalți funcționari publici și 10 politicieni de la Noua Democrație (actualul partid de guvernământ) și PASOK (partidul socialist, aflat în trecut la guvernare) au fost acuzați că au primit mită pentru a crește artificial prețurile medicamentelor pe piața grecească. 

Kovesi, atac masiv la Ursula von Der Leyen! Președintele Comisiei Europene, investigat de Pachetul Europen, alături de șeful Pfizer

O parte dintre oamenii politici vizați, în special foști miniștri ai Sănătății, au depus plângere împotriva lui Touloupaki pentru abuz de putere, acuzând-o de jocuri politice cu susținerea SYRIZA. După câștigarea alegerilor de către Noua Democrație în 2019, Touloupaki a fost îndepărtată din funcție. 

În 2020, Parlamentul de la Atena a votat desființarea postului de procuror anticorupție, iar dosarele lui Touloupaki au fost transferate procurorului pentru criminalitate economică. În 2021, judecătorii au decis închiderea cazului Novartis întrucât era imposibil de aflat proveniența sumelor mari de bani aflate în conturile acuzaților. În vara anului 2022, tot justiția greacă s-a pronunțat că anchetele desfășurate de Touloupaki au fost corecte și nu au avut în spate un plan împotriva politicienilor respectivi.

Ca procuror anticorupție în țara ei, Kovesi a băgat la închisoare pentru corupție un prim-ministru, miniștri și parlamentari, care au încercat să o distrugă prin cunoscuta metodă de a-i intenta proces. Nu le-a ieșit – i s-a făcut ulterior dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – iar în 2019 a fost numită procuror general al Uniunii Europene. Deși guvernul român a luptat împotriva ei”, se arată în articolul publicat de Rador Radio România.

Aceștia mai scriu că, în Grecia, au auzit prima dată de Kovesi când avocații nu au reușit să o împiedice în ridicarea imunității Evei Kaili (europarlamentar grec acuzat de corupție în scandalul Qatargate n.trad.) în speța legată de onorariile colaboratorilor săi.

Florin Călinescu: “Alianța PSD-PNL s-a făcut împotriva lui Kovesi”

Kovesi a mers la Atena în martie pentru a afla mai multe informații privind gestionarea defectuoasă a finanțării pentru modernizarea căii ferate din Grecia, problemă care a fost adevărata cauză a tragediei de la Tempi, mai scriu jurnaliștii, citati de ziare.com. Accidentul a avut loc în februarie 2023, după ce un tren de marfă a intrat în coliziune cu unul de călători, direcționat pe aceeași linie din cauza lacunelor mari din sistemul de semnalizare al magistralei feroviare Atena-Salonic.

Precizând că guvernul nu i-a făcut treaba mai ușoară, jurnaliștii notează că șefa Parchetului European nu se lasă. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here