Cererea de abţinere a judecătoarei Ancuța Popviciu din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri. Decizia instanţei este definitivă.
“Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuţa. Fără cale de atac”, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia. La termenul de joi din acest dosar judecătoarea a formulat o cerere de abţinere. De asemenea, ea a acceptat amânarea procesului aşa cum au cerut familiile victimelor. Următorul termen în acest dosar este pe 9 mai.
Inspecţia Judiciară solicitase Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcţie a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
Cererea se afla pe ordinea de zi a şedinţei CSM de miercuri, iar judecătoarea a cerut o amânare, aceasta fiind acordată pentru 24 aprilie atunci când va fi discutată situaţia sa.
Avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popovociu, iar cererea lor a fost respinsă. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.