Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. 

„La data de 20 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 4 Poliţie au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă 53 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

”Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, în jurul orei 22.00, de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în trafic, soţul ei ar fi urmărit-o, iar când aceasta a oprit maşina, în dreptul unui imobil din Sectorul 1, bărbatul i-ar fi spart geamul cu un obiect contondent, după care ar fi agresat-o fizic, lovind-o de mai multe ori, cu acel obiect. Poliţiştii au demarat cercetările şi investigaţiile pentru depistarea bărbatului în vârstă de 53 de ani, bănuit de comiterea faptelor”, a mai transmis sursa citatră.

Bărbatul a fost dat în consemn la graniţă, fiind depistat, la data de 20 apriilie 2024, de către poliţişti din cadrul Poliţiei de Frontieră Timiş, la un punct de trecere a frontierei.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here