Mădălina Manole a avut parte de o viață desprinsă din scenariul unui film dramatic – dintr-o artistă desăvârșită și o femeie realizată și pe plan personal, acum este doar o amintire pregnantă în minte oamenilor. S-a sinucis la vârsta de 43 de ani, lăsând un urma ei nu doar o familie îndurerată, ci și un bilet cutremurător de adio.
Moartea Mădălinei Manole continuă să fie o controversă. Aceasta ar fi decis să-și curme viața la 43 de ani, după ce devenise pentru prima dată mamă și avea propria ei familie.
În noaptea fatidică din 14 iulie 2010, „Fata cu părul de foc” a fost găsită fără suflare în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. Anchetatorii au ajuns la concluzia că decesul s-a produs prin otrăvirea cu un pesticid extrem de puternic – Furadan.
Mădălina Manole și durerosul bilet de adio
Înainte de a-și încheia socotelile cu viața, Mădălina Manole a scris un bilet în care a mărturisit că a decis să-și ia viața și că nimeni nu trebuie să se simtă responsabil de această decizie.
Cu toate că biletul ajunsese încă de atunci în atenția presei, de-a lungul anilor nu a mai fost subiect de discuție. Recent, mai mulți utilizatori ai platformei de socializare TikTok au readus la viață diverse fotografii cu regretata artistă și biletul de adio.
„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos și curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare și minunat dar, copilașul nostru, cei mai buni și sacrificați părinți din lume, frate drag, nepoți dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu știu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte și astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața mea!
Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toți mă iubiți și mi-ați arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Și totuși eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața! Așa gândesc eu, așa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toți, dar și la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoșani, cu mama și tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare.
Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poți și ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Și să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui! Nu mă judecați, nu vă judecați dragii mei părinți și frate, mergeți înainte de dragul copilului nostru și de dragul lui Mihăiță, vă implor! Vinde tot ce se poate vinde, casă, orice, teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (școli), și… pentru Mihăiță, Marian, Mihaela”, a scris Mădălina Manole în bilet.
Sursă text: Click.ro