Cimitirul Vesel de la Săpânța, din județul Maramureș, găzduiește multe morminte cu povești interesante și amuzante. Însă și la Cimitirul Bellu (București) există morminte cu povești inedite, cum este cel al lui Păstorel Teodoreanu. Pe crucea sa, în loc de epitaf solemn, stă scris cu mult umor următorul mesaj: „Nu-l treziţi, că cere vin”. Acest poet, scriitor și gastronom de renume, a lăsat în urmă nu doar opere literare savuroase, ci și o rețetă culinară inedită: „Pilaf sub plapumă”. Păstorel Teodoreanu: scriitorul cu gusturi rafinate
Născut în 1894 la Dorohoi, Păstorel Teodoreanu a fost cunoscut atât pentru epigramele sale, cât și pentru lucrările de proză. Cu toate acestea, puțini știu că a publicat și o carte de bucate intitulată „Gastronomice”. El a fost un iubitor înfocat al vinului și al gastronomiei, iar la finalul vieții și-a ales să-și amuze posteritatea cu un epitaf plin de umor.
Mormântul inedit: „Nu-l treziţi, că cere vin”
În cavoul familiei Delavrancea din Cimitirul Bellu, crucea lui Păstorel Teodoreanu reprezintă o destinație curioasă pentru vizitatorii cimitirului. Pe aceasta, se află inscripționat următorul epitaf:
„Aici zace Păstorel,Suflet bun şi spirit fin.Când mai treceţi pe la el,Nu-l treziţi, că cere vin”.
Această plăcuță amuzantă reflectă spiritul jucăuș al scriitorului, care a preferat să fie amintit printr-un vers vesel și plin de farmec.
Cimitirul Bellu. Povestea cutremurătoare a Lamiei, o statuie unică în arta funerară mondială. Cum a ajuns frumoasa regină a Libiei sub blestemul HereiRețeta „Pilaf sub Plapumă”, un deliciu culinar de la Păstorel
În cartea sa de bucate, Păstorel Teodoreanu împărtășește o rețetă inedită, numită „Pilaf sub plapumă”. Iată cum se prepară acest deliciu:
Ingrediente:
– Un pahar mare de orez,- Două pahare și jumătate de supă de carne (sau apă),- Două linguri de unt sau un sfert de pahar de untdelemn,- Sare.
Mod de preparare
1. Încinge untul sau untdelemnul într-o cratiță și prăjește orezul ușor, amestecând continuu.
2. Adaugă supa sau apa, sarea, și lasă să fiarbă la foc mic până când lichidul scade.
3. După ce lichidul este absorbit, acoperă cratița cu un capac și cu o pătură groasă și lasă să se termine gătirea sub „plapumă”.
Păstorel Teodoreanu a rămas în memoria colectivă nu doar ca un talentat scriitor, ci și ca un personaj plin de umor și pasiune pentru gastronomie.
Sursă text: Click.ro