Pe data de joi, 25 aprilie, taxa de intrare în Veneția va intra oficial în vigoare. Turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a putea păși în incinta acestui oraș fascinant, printr-o măsură adoptată cu scopul de a stopa valul de turism de masă.  

Veneția, unul dintre cele mai frumoase și vizitate orașe din lume, se confruntă cu provocări legate de suprasolicitarea infrastructurii și degradarea patrimoniului arhitectural. Prin impunerea acestei taxe, autoritățile locale speră să reglementeze fluxul de turiști și să protejeze frumusețea unică a acestui loc deosebit.

Noul permis, sub forma unui cod QR achiziționat online pentru o taxă unică de 5 euro, trebuie prezentat la principalele puncte de intrare în Serenissima. În ciuda prețului redus și a faptului că nu există o limită superioară a numărului de vizitatori, Veneția speră să descurajeze unii turiști să se înghesuie pe străzile sale înguste și pe podurile care traversează canalele în zilele cele mai aglomerate, scrie Le Figaro.

Atenționare de călătorie pentru români. Zborurile spre una dintre cele mai populare destinații europene, suspendate

„Calendarul începe pe 25 aprilie (o zi de sărbătoare în Italia, n.r.), urmată de aproape fiecare weekend din mai până în iulie”, a explicat Luigi Brugnaro, care a promis „controale foarte blânde”, „la întâmplare” și „fără cozi”. Experimentul va fi monitorizat îndeaproape de marile orașe turistice care se confruntă cu aceleași probleme. Pentru Isabelle Kahna, fondatoarea agenției Les Ailes de Venise, care promovează călătoriile mai durabile, „nu va exista cu siguranță niciun impact imediat asupra numărului de turiști zilnici”. Ea arată cu degetul spre o „măsură de fațadă” și amintește că „de ani de zile statul italian este acuzat că permite modificări ireversibile ale orașului”. Cu toate acestea, ea recunoaște că măsura „contribuie la schimbarea modului în care oamenii se gândesc la o excursie la Veneția”.

Accesul în Veneția se face exclusiv prin intermediul rezervărilor online, cu un număr limitat de 40.000 de vizitatori pe zi, care trebuie să-și procure biletele în avans pe internet. 

 Rezidenţii şi persoanele care s-au născut în Veneţia, precum şi elevii, muncitorii şi proprietarii de imobile în oraş vor fi exceptaţi de la plată şi de la obligativitatea de a-şi face o rezervare, a precizat consilierul local Michele Zuin, oficialul responsabil de buget și economie al orașului.

Revoltă pe internet din cauza unei reclame Sephora care jignește victimele Experimentului Pitești

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here