Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 63 de cazuri noi de COVID-19 şi 6 decese. Alte 90 de decese, înregistrate începând cu luna iulie a anului trecut şi până în aprilie anul acesta, au fost raportate. La ATI sunt 164 de pacienţi. “Până astăzi, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.203 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.044.944 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 63 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, în Cluj au fost raportate 8 cazuri noi, în Bucureşti – 7, în Prahova şi Timiş – câte 5, în Argeş şi Constanţa – câte 4, în Dolj, Iaşi şi Olt – câte 3, în Brăila, Ialomiţa, Maramureş, Sibiu şi Vrancea – câte 2 şi câte un caz în Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Mureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Tulcea. Judeţele Bihor şi Satu Mare au o raportare negativă, -2, respectiv -1 caz, fiind vorba despre o actualizare a numărului total de cazuri aferent acestor judeţe. Alte 13 judeţe nu au raportat niciun caz nou de COVID-19. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până sâmbătă, 32.308 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 18.06.2021 (10:00) -19.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (42 bărbaţi şi 54 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. 90 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 3 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 3 în august 2020, 3 în octombrie 2020, 22 în noiembrie 2020, 18 în decembrie 2020, 8 în ianuarie 2021, 6 în februarie, 15 în martie 2021, şi 12 în aprilie 2021, în judeţele Argeş, Braşov, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 6 decese. Dintre cele 96 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 797.Dintre acestea, 164 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.207.832 deteste RT-PCR şi 1.348.150 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.104 teste RT-PCR (6.352 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.752 la cerere) şi 12.221 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 2.507 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.120 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 21.325 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 40 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 314 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 668 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în 18 iunie, 473 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 84.700 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, vineri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.555 decetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 191 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].