Fost primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie s-a reîntors pe scena politică bucureșteană prin lansarea candidaturii pentru un nou mandat de primar. Și nu oricum, ci cu acuzații bombă la adresa contracandidatului său principal, Cristian Popescu Piedone.
Marian Vanghelie, fostul edil al Sectorului 5 şi-a depus luni, 29 aprilie, candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5. Fostul primar PSD spune că prioritatea sa numărul unu sunt instituțiile de învățământ și că o situație așa grea în școlile și grădinițele din Sectorul 5 “nu a fost niciodată”, nici înainte de 1989.
„Am avut mai bine de 20 de ani o relație foarte bună cu profesorii. Au venit oamenii la mine să mi se plângă că 10 scoli din sector sunt închise și că nu a fost niciodată această situație. Îl respect pe Titel Petrescu, care, în 1946, când a fost dat afară de comuniști, a spus: „fără trădări de țară, fără comuniști și fără prăduitori”. Deci, Popescu Piedone este prăduitor. Sunt legături strânse cu statul paralel. Sunt multe cazuri la care a fost peste tot. După ce îți iau banii, te bagă și la pușcărie. Există niște sisteme în care i-au preluat pe jucători, le-au dat bani, dar i-au și șantajat și amenințat.
Există o legătură între Coldea, Dumbravă printr-o parte din echipa domnului Piedone. Îl cunosc pe Piedone, minte și când respiră. Am înregistrări cu discuțiile dintre Coldea și oameni din echipa lui Piedone. Sunt înregistrări și cu americani. Le-am primit în fața casei. Îmi asum ce e pe aceste înregistrări. Sunt diverse discuții, pe diverse teme, pentru că au crezut că așa stă treaba și în 2024. Nu e nimic mai valoros în viață decât demnitatea unui lider. Azi, nu mai avem oameni care să conducă clasa politică. Mi s-a închis un caz în care denunțătorii nu au existat! Deci, ăștia când voiau ei, te scoteau de pe șină, iar judecătorii nu au vrut să audieze denunțătorii fantomă. Am voie să candidez, nu am mai făcut-o de două ori. Nu am nevoie de loc de muncă la primărie, ca să am secretară sau șofer. Am avut 20 de magazine, am câștigat 20 de milioane de dolari. Mereu m-au acuzat de „Vanghelioane”, că acolo făceam eu bani”, a declarat Marian Vanghelie.
Nu a fost niciodată, nici în 1989 nu a fost în Sectorul 5 ceea ce se întâmplă acum. Avem 10 unități (de învățământ – n.r.) închise, avem peste 20 de unităţi la care curg de la toaletele de sus prin clase. Credeţi-mă, când am venit primar nu era aşa ceva. Am schimbat învăţământul. Acum (…) ceea ce promit şi ceea ce vreau să fac, începând de la educaţie, care trebuie să fie punctul numărul 1, nu numai pentru Primăria Sectorului 5, ci pentru toată România, învățământul în acest moment să-l ducem la standarde cele mai mari din lume. O să fim un exemplu şi pentru alte ţări din Europa şi pentru tot ceea ce vrem să facem pentru copiii noştri. Acesta este motivul pentru care mi-am depus candidatura. Am stat şi m-am gândit mult: să o depun, să n-o depun, cum se interpretează, ce se poate zice”, a afirmat Vanghelie.
El a susţinut că va reabilita 600 de blocuri din sector.
„Astăzi n-am să vorbesc nimic urât despre contracandidații mei, că nu e momentul. Vreau să vă mai explic decât câteva lucruri: am făcut 600 de blocuri din 1.200 de blocuri izolare termică, în opt ani s-au făcut 40 de blocuri. Eu le promit oamenilor că în doi ani termin diferenţa de încă 600 de blocuri. Şi vă spun cu argumente. Am avut 120 de şantiere, când am băgat pe 500 de străzi şi pe 600 de blocuri schelele într-un an şi jumătate. Deci, din 700 de străzi am făcut 650 de străzi apă, canal şi asfalt. N-au putut să se termine în cele 50 de străzi şi vorbim de opt ani”, a adăugat Vanghelie. El a mai susţinut că în mandatul său a deschis magazine pe model economat. „Nu am privatizat nimic. Am deschis magazine pe model economat, dar de fapt supermarket, care aveau 10.000 de produse şi modelul era în felul următor ca sistem de marketing: cele 100 de produse fără adaos comercial aduceau clienţii pentru celelalte 9.900. Am făcut, cred că Parcul Sebastian a fost făcut de mine, era un câmp şi un maidan cu pământ. Astăzi se încearcă de a se reface ceva, dacă puteţi crede, cu o firmă din Turcia că românii nu mai fac parcuri, într-o formulă rapidă în campanie”, a mai spus Marian Vanghelie.
Fostul primar a mai spus că Sectorul 5 este distrus.
„Ne bucurăm că punem nişte colţuri cu iarbă şi nişte borduri şi restul nimic nu s-a întâmplat. Ne filmăm cu TikTok-ul şi ne înjurăm directorii din primărie ca şi cum ar fi sclavi pe plantaţie. Aşa ceva n-a existat în Primăria Sectorului 5. (…) Iar a ne muta de la Sectorul 4 la Sectorul 5, de la Sectorul 5 la Capitală şi dacă nu iese la Capitală, sunt sigur că peste patru ani o să candideze la Sectorul 2. Acesta este un mod de a nu-ţi asuma ceea ce ai făcut şi ceea ce eşti”, a mai spus Vanghelie.
El a mai susţinut că a primit mai multe propuneri să candideze la Primăria Capitalei.
„La mine au venit multe propuneri, inclusiv să candidez la Capitală, nu mă interesează. Vă spun că eu candidez doar pentru faptul că se poate schimba. Şi vă mai spun un lucru (…): liderii adevăraţi în lume care au făcut istorie şi care au reuşit să întemeieze state puternice nu au reuşit decât după ce au făcut puşcărie, au avut probleme sau diverse lucruri li s-au întâmplat. (…) Vă zic: toate problemele pe care le-am parcurs în ăştia 10 ani nu au făcut altceva decât m-au întărit”, a mai spus Vanghelie.
La Primăria Sectorului 5 mai candidează și fiul lui Cristian Popescu Piedone, Vlad Piedone, din parte PUSL, după ce actualul edil al sectorului a decis să intre în cursa pentru Capitală.