Avem date cheie din dosarul fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, care execută, din 2019, o pedeapsă de 9 ani de închisoare. După 5 ani petrecuți în spatele gratiilor, Mazărea a cerut în instanță să fie eliberat condiționat, însă magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 al Capitalei i-au respins cererea. La mijloc ar fi vorba despre argumentele neconvingătoare aduse de fostul edil în sprijinul cererii sale de eliberare condiționa 

Fostul primar al Constanței a executat, până acum, 1780 de zile în închisoare. Practic, două treimi din pedeapsa de 9 ani.Potrivit, legii, are dreptul să ceară eliberarea condiționată. Numai că această parte din timp nu este singurul criteriu în funcție de care un deținut poate fi eliberat condiționat.

Motivarea condamnării lui Radu Mazare din dosarul Polaris: „Sume nejustificat de mari”

Potrivit instanței de judecată, Radu Mazăre a spus că și-a îndeplinit toate obiectivele stabilite în Planul de evaluare, a fost recompensat și nu a fost sancționat disciplinar. Mai mult, fostul edil a susținut în fața judecătorilor că a participat inclusiv la programe educaționale și la activități specifice unității.

Judecătorul care l-a achitat pe Mazăre, tertip prin care și-a mărit pensia cu 5.000 de lei, cu o singură lună de muncă

Motivele nu au fost, însă, suficiente pentru comisia de eliberare. La începutul lunii aprilie, instanța a decis amânarea cu 9 luni a cererii de eliberare condiționată formulate de Radu Mazăre, pe motiv că nu a petrecut suficient timp în închisoare pentru atingerea scopului pedepsei. Mai mult, conform dosarului, instanța susține că odată aflat în libertate, Mazăre ar prezenta un potențial pericol pentru societate.Radu Mazăre este în penitenciar din mai 2019, în urma contopirii a două pedepse definitive primite – una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris. Acesta a fost prins și extrădat din Madagascar, unde a ajung după ce a fugit din România, în decembrie 2017. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here