Deși suntem o generație de oameni pe „repede înainte”, iar primul lucru pe care îl fac mulți la prima oră a dimineții este să bea cafea, specialiștii spun că este greșit.
O analiză recentă, realizată de Rex Isap, expert în somn și CEO la Happy Beds, dezvăluie faptul că există un moment ideal în care să-ți bei cafeaua.
Dar acesta nu este în primele minute după trezire, așa cum multe dintre noi suntem obișnuiți.
Cercetarea a fost realizată în Marea Britanie, unde ora medie de trezire a oamenilor este 7:33 dimineață și unde mulți își încep ziua cu băutură caldă și aromată.
La o oră după trezire, cel mai aproape de normal
De fapt, la o ora după trezire. Dacă și tu te trezești precum britanicii, în jurul orei 7:30, atunci bea cafeaua la 8:30. Dacă te trezești la alte ore, amână consumul de cafea până după ce trece măcar o ora de când ai deschis ochii dimineață.
Nu vei beneficia cu adevărat de efectele cafelei dacă o bei prea devreme.Când vine vorba despre momentul ideal pentru a bea prima cafea, avem tendința să pornim ceainicul imediat ce ne trezim. Ideal ar fi, totuși, să aștepți o ora pentru a primi beneficiile. Când ne trezim, nivelurile noastre de cortizol sunt la maximum. Cortizolul, adesea asociat cu stresul, îmbunătățește nivelurile de alertă. Așadar, consumul de cofeină în timp ce nivelul de cortizol este deja ridicat poate lucra împotriva acestui lucru sau chiar duce la dezvoltarea unei tolerante pentru cofeină”, explică expertul în somn.
Acest lucru ar putea duce la apariția somnolenței în timpul zilei.
Rex a explicat: „În timpul zilei, creierul produce o substanță chimică numită adenozina. În esență, această provoacă somnul; pe măsură ce creierul este treaz mai mult timp, se acumulează și te ajută să te simți somnoros. Dar cofeină blochează receptorii de adenozina și favorizează starea de veghe.”
Este, de asemenea, important să nu consumi cofeină prea târziu în zi, deoarece poți avea dificultăți în a adormi.
Martin Seeley, expert în somn la MattressNextDay, recomandă să nu bei nici măcar ceai (verde sau negru) cu șase ore înainte de a merge la culcare.
El a explicat: „Ceaiul conține aminoacidul L-teanina, care promovează relaxarea – cu toate acestea, studiile sugerează că băuturile cu cofeină consumate înainte de culcare pot duce la un somn perturbat. Chiar și oprirea consumului de ceai cu câteva ore înainte de culcare nu este suficientă pentru a diminua efectele negative ale cofeinei conținute. Evita să bei ceai începând cu ora 15 pentru a te asigura că somnul nu este afectat.”