Macron se întâlneşte cu Erdogan luni, ”chiar înainte” de summitul NATO

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan ”chiar înainte” de summitul NATO, luni, în contextul în care cele două ţări şi-au multiplicat contencioasele în ultimele luni, relatează AFP. ”Când eşti membru al aceleiaşi organizaţii, nu poţi decide să iei echipament care nu permite interoperabilitatea, nu poţi decide să desfăşori operaţiuni unilaterale care sunt contrare intereselor coaliţiilor pe care le construieşti”, a denunţat Macron joi, anunţând că vrea ”o clarificare” de la Turcia în acest subiect. Potrivit anturajului preşedintelui francez, această întâlnire urmează să aibă loc la Bruxelles, unde summitul NATO începe luni după-amiaza, fără să precizeze ora exactă a întâlnirii. Emmanuel Macron îndeamnă NATO la o ”reorganizare strategică” şi ”aşezarea unui cadru clar al relaţiilor între aliaţi” şi denunţă ”incorenţe” care ”nu au fost rezolvate”. Summitul NATO urmează să se concentreze asupra unor probleme de securitate în Europa, într-un context de incertitudini cu privire la blocul militar despre care afirma, în urmă cu 18 luni, că se află în ”moarte cerebrală”. Franţa şi Turcia, care fac parte din NATO, au afişat poziţii antagoniste în numeroase subiecte în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cristalizate în jurul crizei din estul Mării Mediterane, în care Parisul susţine Grecia împotria ambiţiilor Turciei în domeniul gazelor naturale şi unde a avut loc un incident între un bastiment turc şi unul francez în iunie 2020. Relaţiile celor două ţări s-au degradat, de asemenea, din cauza unor dezacorduri cu privire la Siria, Libia şi, recent, la conflictul armat dintre Azerbaidjan şi Armenia în Nagorno Karabah. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a pus în discuţie, în octombrie, ”sănătatea mentală” a omologului său francez Emmanuel Macron, pe care l-a acuzat de faptul că poartă o ”campanie a urii” împotriva islamului, din cauză că susţine dreptul la caricaturizarea profetului Mahomed şi din cauza discursului său cu privire la ”separatsimul” islamist în Franţa. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here