Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria și l-a împușcat pe soțul acesteia va fi adus în țară. Acesta este condamnat la închisoare pe viață pentru crima comisă în urmă cu opt ani, chiar în fața copiilor cuplului.
Medicul român care, în 2016, şi-a împuşcat mortal fosta amantă şi l-a rănit grav pe soţul acesteia va fi adus în țară. Întreaga scenă s-a petrecut în Ungaria, în fața gemenilor cuplului. Bărbatul urmează să fie adus acum în țară și plasat într-un penitenciar de aici. Măsura vine la cererea autorităților judiciare din Ungaria.
Medicul român a fost condamnat la închisoare pe viaţă în ţara vecină pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat. Sentința nu este însă definitivă.
Un comunicat oficial publicat pe portalul Tribunalului maghiar Nyíregyháza arată că medicul român a avut o relaţie amoroasă cu femeia din 2012, iar în 2013 aceasta a şi vrut să divorţeze, însă ulterior s-a răzgândit şi a decis să rămână cu soţul ei.
„Inculpatul însă nu a acceptat decizia, a continuat să o caute personal, telefonic şi prin e-mailuri, pentru că şi-a dorit refacerea relaţiei. Neputând accepta respingerea femeii, a decis să execute cuplul. În acest scop, pe 31 august 2016, cu o armă de foc achiziţionată anterior, a condus în apropierea locuinţei cuplului, apoi s-a apropiat de casă cu bicicleta, ascunzându-se şi aşteptând. Soţul şi copiii cuplului (gemeni pe atunci în vârstă de 7 ani – n.r.) erau acasă, femeia a ajuns mai târziu. Inculpatul a început să o urmărească. La uşa de la intrare, femeia s-a speriat şi şi-a strigat soţul, cerând ajutor. Învinuitul şi-a scos apoi arma şi a împuşcat de aproape în cap ambele victime”, se precizează în comunicatul citat.
În urma cumplitei fapte a medicului român, femeia şi-a pierdut viaţa pe loc, în timp ce soţul ei a rămas cu o invaliditate permanentă.
După comiterea crimei, medicul a fugit în România, fiind prins pe 1 septembrie 2016 în Cluj Napoca.