Bucuria sărbătorilor poate fi umbrită de toată „logistica” din spatele lor și de încărcătura emoțională a mesei în familie, unde toți venim cu propriile așteptări, dorințe ori nemulțumiri.
Avem nevoie de un echilibru emoțional sănătos și de gestionarea atentă a tuturor situațiilor pentru ca Paștele să rămână conform cu urările: luminos și tihnit. Iar aici ne ajută psihologul.
„Contextul sărbătorilor este unul în care se joacă foarte mult miza relațiilor de familie. Este acel moment care promite liniște, odihnă și bucurie în mijlocul celor dragi. Vorbim despre asta deja cu multe zile înainte, plănuim, facem rezervări și cumpărături. Odată venite sărbătorile, mulți dintre noi sunt însă dezamăgiți sau se trezesc în mijlocul agitației, conflictelor, nemulțumirilor. De ce se întâmplă așa? Unele din motive țin de faptul că, fără să ne dăm seama, suntem influențați de festivismul consumerist afișat de publicitate – „de asta ai nevoie pentru sărbători fericite” , suntem presați de normele sociale și de propriile așteptări. Distanța dintre ce ne imaginăm și realitate este cu atât mai dureroasă cu cât ne lipsesc instrumentele care să ne ajute să ne păstrăm echilibrul emoțional. Dacă vrem să ne înțelegem bine cu ceilalți, să avem grijpă de relații, trebuie să știm să avem grijă și de mintea noastră”, explică Cami Dumitru, psiholog clinician și director de programe de terapie în cadrul clinicii The Mind.
Așadar, cum abordăm corect Paștele – și orice altă sărbătoare, de fapt, pentru a ne asigura că toată familia ajunge să se bucure de ea? Cum gândim pregătirile, cum le punem în aplicare și cum gestionăm situațiile care ar putea genera conflicte?
Iată recomandările psihologului Cami Dumitru!
1. Hotărăște-te din start ce contează: să vă înțelegeți bine sau să iasă lucrurile conform planului? Uneori, pasca pregătită nu e întocmai bună, friptura de miel s-a ars, copiii sunt nerăbdători și agitați. E în regulă – nu totul trebuie să fie conform așteptărilor și nu totul trebuie rezolvat pe moment.
2. Uită-te la ce aveți nevoie ca familie: să vă întăriți relațiile sociale mergând în vizite? Să leneviți împreună în jurul unui boardgame, la o felie cozonac? Să discutați istorii de demult cu bunicii? Abia apoi decide cum și unde veți petrece Paștele.
3. Te stresează pregătirile? Oprește-te și reflectează: de ce trebuie făcute lucrurile într-un anumit fel? De ce așa? Poate nu trebuie. Absolut deloc.
4. Nu cheltui mai mult decât e cazul – cadourile scumpe făcute celorlalți sau locațiile extravagante nu-ți vor face viața mai bună. Dimpotrivă, vor adăuga presiune financiară imediat după sărbători.
5. Întâlnirile cu familia extinsă pot să însemne și redeschiderea unor vechi discuții în contradictoriu. Dacă situația se tensionează, oprește-te și decide dacă pentru tine e mai important să îți convingi unchiul de o anumită idee politică sau să ai o seara cât mai liniștită. Dacă e ultima variantă, respiră adânc și tratează lucrurile cu umor.
6. Păstrează-ți echilibrul în relațiile cu ceilalți și bucură-te de sărbători!
Sursă text: Click!sănătate