MAE condamnă “ferm” toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. 

În context, MAE reiterează importanţa libertăţii şi pluralismului media, părţi componente ale libertăţii de exprimare şi liberului acces la informaţie, elemente esenţiale pentru o democraţie consolidată, rezilientă şi pentru un stat de drept funcţional.

Gabriela Firea, de Ziua Libertății Presei: Trăim vremuri complicate și-mi dau seama cât de dificil este, uneori, să vă faceți meseria cu profesionalism și dedicare

“Prin tema din acest an aleasă la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite/UNESCO, A press for the Planet: Journalism in the face of the environmental crisis, comunitatea internaţională subliniază importanţa pe care jurnalismul şi libertatea de expresie îl au în contextul crizei mondiale a protecţiei mediului, activitatea jurnaliştilor fiind esenţială în diseminarea informaţiilor privind chestiuni de actualitate în acest domeniu, precum schimbările climatice, poluarea şi, mai ales, educaţia pentru mediu a tinerei generaţii”, se precizează într-un comunicat transmis, vineri, de reprezentanții instituției conduse de Luminița Odobescu.MAE îşi exprimă susţinerea pentru jurnalismul independent, siguranţa şi protecţia jurnaliştilor şi a lucrătorilor media şi reafirmă importanţa acţiunilor decisive care asigură funcţionarea mass-media într-un mediu politic, economic şi juridic viabil.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here