Brânza ca vândută a fi „de oaie”, de fapt e de vacă, economie făcută la grăsimi și proteine, cam asta au descoperit inspectorii ANSVSA în urma unui control desfăcurat la 996 de unități alimentare din toată țara.
„Neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă”, a fost una dintre concluziile controlului, ceea ce înseamnă că una scrie pe etichetă și alta conține de fapt pachetul.
Aceste practici se numesc „frauduloase” și au fost scoase la iveală în multe depozite sau lanțuri de supermarketuri în urma unui amplu control al Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor desfășurat în a doua parte a lunii martie. Rezultatele controlului au fost date publicității abia acum.
„În intervalul 16 – 29 martie 2024, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus continuarea controalelor pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate comercializate pe piața din România.
Astfel, în perioada menționată, reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, precum şi cea a Municipiului București au efectuat 996 de controale în depozite alimentare autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, unități de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuție care aprovizionează lanțurile de unități de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor piețe și/sau complexuri comerciale și în unități de tip supermarket/hypermarket.
Cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/țări terțe, care au fost reambalate în unități din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfășurarea activității de reambalare, modul de marcare și etichetare.
Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 101 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 703.200 de lei. Totodată, au fost emise 4 ordonanțe de suspendare a activității, 2 ordonanțe de interzicere a activității și s-a dispus măsura de reținere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 14.443 de kg de produse lactate.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, printre care:
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind ambalarea, etichetarea și depozitarea;- purtarea echipamentelor de protecție sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare;- utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare.
Deasemenea, au fost recoltate 148 de probe din lactate și produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformității cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de proveniență a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum și pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală și a proteinelor de soia.
Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităti, în special în ceea ce privește analiza parametrilor fizico-chimici, diferențe procentuale raportate la declarațiile privind valorile de pe etichetă de către producător :
procent mai mic de grăsime față de cel declarat;procent de cloruri/sare mai mare față de cel declarat;procent de substanță uscată mai mic față de cel declarat;procent de proteină mai mic față de cel declarat;neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă.