Toate mașinile sunt prevăzute cu un număr limitat de locuri, iar legea prevede că fiecare pasager e obligat să poarte centura de siguranță. În acest caz, este legal să ții un copil în brațe când te afli în mașină? 

Legea din România stabilește că un copil poate călători pe locul din față al mașinii după vârsta de 12 ani. Însă trebuie să aibă înălțimea de cel puțin 1.50 metri.

În plus, centura de siguranță trebuie ajustată în funcție de greutatea și înălțimea sa. Aceasta nu trebuie să treacă peste gât sau gură.

Este legal să ții un copil în brațe când te afli în mașină?

Legea stabilește clar că un copil mic poate fi transportat doar într-un scaun adaptat pentru mașină. Acesta va fi așezat pe bancheta din spate și prins în dispozitive speciale de siguranță. De asemenea, cel mic va fi asigurat, pe tot parcursul drumului, cu centura de siguranță.

Codul Rutier 2024. O nouă regulă de circulație în sensul giratoriu. Singura bandă care are întotdeauna prioritate

În cazul nerespectării prevederilor Codului Rutier cu privire la transportarea minorilor cu automobilul șoferii pot fi amendați.

Autoritățile au stabilit sancțiuni cuprinse între 660 și 825 de lei pentru încălcarea acestor legi. În plus, șoferul va primi și 3 puncte de penalizare.

Astfel, chiar dacă se află pe bancheta din spate, părinții sunt obligați să pună copilul într-un scaun special, scrie promotor.ro. Sau, dacă înălțimea celui mic îi permite, să fie așezat pe un loc și să poarte centura de siguranță.

Așadar, părinții nu au voie să țină copilul în brațe atunci când călătoresc cu mașina.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here