Cel puţin 11 morţi şi şapte răniţi la Mumbai, în urma surpării unui imobil, din cauza unor ploi diluviene aduse de muson

Cel puţin 11 persoane – inclusiv opt copii – au murit, iar alte şapte au fost rănite, la Mumbai, în urma surpării unui imobil din cauza unor ploi diluviene aduse de muson, au anunţat joi autorităţile locale indiene, relatează AFP. Autorităţile din capitala statului Maharashtra (vest) au anunţat că şapte locuitori au fost răniţi miercuri seara în urma surpării acestui imobil, situat într-un cartier sărac de la periferie. Şase dintre răniţi se aflau în stare stabilă, iar o femeie în vârstă de 30 de ani a fost internată la un spital într-o stare critică, precizează autorităţile. Operaţiuni de căutare şi salvare continuau joi cu privire la mai multe persoane date dispărute. ”Trei persoane ar putea fi prinse (între dărâmături), iar operaţiuni de căutare sunt în curs”, a anunţat un oficial de la Primăria din Mumbai, Prabhat Rahangdale, citat de cotidianul Indian Express Daily. Locuitorii structurilor din jur, aflate într-o stare precară şi considerate periculoase, au fost evacuaţi. Surparea unor imobile construite prost este frecventă în timpul sezonului musonului, care a început miercuri la Mumbai cu multiple inundaţii care au provocat haos în circulaţia rutieră. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here