Într-un interviu recent, părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a lansat un avertisment aspru pentru tinerii care așteaptă să împlinească 30 de ani pentru a se căsători. Conform lui, această strategie este în mod cert o greșeală gravă, care poate avea consecințe dureroase și ireparabile asupra relației lor.
Părintele Calistrat Chifan a vorbit despre secretele Tainei Sfintei Cununii, oferind sfaturi tinerilor care plănuiesc să se căsătorească. Acesta a făcut o distincție între aceia care și-au găsit partenerul potrivit și cei care încă așteaptă și a vorbit despre cazurile în care Dumnezeu este dispus să-i ajute pe cei care doresc să se căsătorească, dar și cele în care Dumnezeu „nu este dispus să-i ajute pe unii oameni să își găsească un partener potrivit pentru a se căsători”.
Există mii de tineri, chiar în acest moment, care și-ar dori din suflet să se căsătorească, însă nu au reușit să își găsească partenerul potrivit pentru a face acest pas în fața lui Dumnezeu. Deși mulți nu știu de ce se întâmplă astfel de lucruri, Părintele Calistart Chifan a venit cu un răspuns. Acesta spune că totul ține de a pune valoare pe cel de lângă tine.
Practic, acesta a spus că, în momentul în care o tânără i se dăruiește într-u totul și foarte rapid, unui tânăr, cel din urmă își pierde ulterior interesul pentru că a văzut tot ce are de oferit și nu mai simte nevoia să pună preț și să valoreze cu adevărat ceea ce a primit de la ea. Însă, dacă tânăra nu ar ceda atât de ușor, tânărul ar prețui-o și nu ar lăsa-o să plece, căci îi cunoaște cu adevărat valoarea, iar în felul acesta, cei doi s-ar căsători mult mai repede fără să mai aștepte ani de-a rândul pentru a face acest pas.
„Noi, prin porunca Scripturii, avem scris: ‘Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul’ Acum, din punct de vedere natural, căsătoria ce este? Însoțirea cu o persoană de partea adversă, adică soț – soție, femeie – bărbat. Apare atracția biologică, în primul rând, care este naturală, firească. Două păsări își fac un cuib, scot puii, vulpea își face un bârlog, își pune puii, lupoaica, leoaica, orice altă ființă. La noi, prin Nunta de la Cana Galileei și mai înainte, chiar în Vechiul Testament, prin binecuvântarea părinților punând mâinile cruciș, nunta a fost binecuvântată de Dumnezeu, pentru că din ea se naște neamul omenesc. Ca drept dovadă că Dumnezeu i-a spus personal lui Adam: ‘Cunoaște pe Eva, femeia ta și nașteți fii’ Adică arătând că așa dăinuie neamul omenesc”, a explicat Preotul Calistrat Chifan.
Acesta a mai adăugat: „Cele mai frumoase căsătorii și cele mai reușite sunt în vremea studenției”
Preotul a mai spus că din punctul său de vedere că sunt prea mulți tineri care așteaptă vârsta de 30 de ani pentru a se căsători, ceea ce este total greșit. Acesta spune că atât atracția trupească, cât și cea sufletească, se estompează treptat până la împlinirea celor 30 de ani, iar fiorii iubirii resimțiți în jurul vârstei de 20 de ani nu vor mai fi atât de puternici. Ba mai mult, dacă o tânără așteaptă până la vârsta aceea să se căsătorească, șansele ca ea să pășească „curată” (virgină) în Biserică scade tot mai tare, iar acest lucru nu este pe placul lui Dumnezeu.
„Faptul că astăzi avem mai multe mode sau mai multe paradigme în ce privește căsătoria, apare următorul lucru. Eu le-am prins pe toate și pot vorbi despre toate. În anii ’70, ’73, ’75 până în ’80, fata, dacă trecea de 18 sau 19 ani, deja era o nenorocire, era bătrână. Ce era în această tradiție rămasă naturală? Te mărită și te însoară cât ești numai foc și pară și să ai tot ce-are o floare, și parfum, miros, culoare. Deci în momentul în care tu auzi un „te iubesc”, tresari, te-a pupat un băiat, tremuri, vezi un băiat frumos, îți sclipesc ochii. Normal că la 30 de ani nu o să mai ai atracția trupească sau sufletească, pe care ai avut-o în tinerețe, când aveai 18, 19 sau 20. De aceea, cele mai frumoase căsătorii și cele mai reușite sunt în vremea studenției”, explică acesta.
„Care era avantajul aici în taina căsătoriei? Fecioara mai intra curată în biserică și știa de un singur bărbat, fecioarele noastre sunt simpatice astăzi, dar ele sunt poate la al 24-lea bărbat. De ce? Pentru că a prietenit o lună cu ăla, o lună cu ăla, o lună cu ăla. Și eu, ca cel care spovedesc, totdeauna le-am spovedit pe fete ca pe sora mea. Când tu te duci la un băiat și stai cu el un an, doi, trei, patru și nu-ți dă un inel, nu te cere în căsătorie, nu-ți plătește, tu stai cu el acolo, tu ce ești? Femeie de serviciu, mașină de plăcere, muză, pe ce post stai la el? E o întrebare curioasă”, a mai adăugat părintele.