Procesul in urma căruia se va decide dacă prințul Paul de România va fi sau nu predat autorităților române va începe, săptămâna viitoare, în Malta. Acolo unde Paul de Romania a fost prins, in urma cu aproape două săptămâni, după ce a fugit din țară.
Ministerul Justiției a trimis deja instanței din Malta, informații despre condițiile existente în penitenciarele din România, astfel încât procesul să se desfășoare rapid. Totuși, este de așteptat ca tribunalul să nu se pronunțe la primul termen.
Paul al României a fost dat în urmărire internațională în luna decembrie a anului 2020, la o zi după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a pădurii Snagov. Acesta a fugit mai întâi în Franța, țară care nu l-a extrădat și ulterior a fost prins în Malta la sfârșitul lunii trecute.
El se afla in momentul capturării într-un hotel de lux alături de soția sa, Lia. Ulterior, el a fost arestat preventiv până pe 9 mai, iar cererea de eliberare pe cauțiune a fost respinsă.