O mână fantomatică ce pare că se întinde peste univers apare în cea mai recentă imagine surprinsă de camera video montată pe un telescop. Astronomii spun că este vorba, de fapt, despe un fenomen cosmic extrem de rar.
I se spune „Mâna lui Dumnezeu” și este o structură cosmică situată la 1300 ani-lumină față de Pământ, în constelația Pupa.
O cameră specială pentru energie întunecată a surprins imaginea uluitoare a „globului cometar” așa numita „Mâna lui Dumnezeu”.
Globulele cometare sunt nori cosmici izolați, plini cu gaz dens și praf, care sunt înconjurați de materie fierbinte. Globulele cometare sunt unice pentru că au cozi extinse, ca cele văzute la comete, acesta fiind, de altfel, singurul aspect care le face asemănătoare cu cometele, explică CNN, potrivit Click!
Astronomii încă nu au aflat cum au ajuns globulele cometare în astfel de structuri distinctive. În toate timpurile, oamenilor de știință le-a fost greu să detecteze acești nori.
Cum miroase în spațiul cosmic şi cum și-au dat seama astronauții?
Noua imagine a norului răsucit surprins în Galaxia Calea Lactee, are caracteristicii roșii strălucitoare și are forma unei mâini de aici și denumirea de „Mâna lui Dumnezeu”.
Descoperire fabuloasă a astronomilor: a fost detectat un “ocean clocotitor” în spațiul cosmic
„Mâna” măsoară 1,5 ani lumină și are o coadă lungă care se întinde timp de 8 ani lumină. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, adică 5,88 trilioane de mile (9,46 trilioane de kilometri).
Globulele cometare au fost descoperite pentru prima dată absolu întâmplător în anul 1976, în timp ce priveau imaginile capturate de Telescopul britanic Schmidt din Australia. Aceste fenomene cosmice sunt de obicei greu de observat, deoarece sunt incredibil de slabe, iar cozile globulelor sunt de obicei blocate de praful stelar.
Există “sus” și “jos” în spațiul cosmic? Întrebarea copilărească la care savanții caută răspuns