Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu “The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează AFP. 

 

“Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană.

Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).

Scandal cu cântec la Eurovision. Unul dintre favoriți, dați afară din concurs cu câteva ore înainte de finală. Care a fost motivul

“‘The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la “Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988.

Artista israeliană Eden Golan, a cărei prezenţă la Malmo a generat controverse aprinse în timp ce ţara ei este în război împotriva Hamas în Gaza, s-a clasat pe locul cinci, obţinând 323 de puncte cu cântecul “Hurricane”.

 Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoane au manifestat împotriva participării acestei ţări la competiţie pe fondul războiului din Gaza.

Tânăra artistă Eden Golan şi-a asigurat joi locul în finală cu piesa “Hurricane”, a cărei versiune iniţială a trebuit modificată deoarece făcea aluzie la atacul grupării islamiste Hamas care a însângerat Israelul la 7 octombrie. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here