Lovitură în justiție! După gafele și indiferența judecătoarei din Dosarul 2 Mai, acum și Parchetul Mangalia se opune unei pedepse mai dure pentru Vlad Pascu, tânărul care a omorât doi tineri după ce a urcat drogat la volan. Astfel, se conturează tot mai mult scenariul în care Pascu ar putea fi eliberat.
Un rol-cheie în dosarul 2 Mai îl are procurorul de ședință, care la începutul lunii aprilie s-a opus schimbării încadrării juridice pentru Vlad Pascu, în omor calificat.
Atitudinea este total neobișnuită în practica judiciară, acolo unde procurorii sunt cei care pledează pentru pedepse cât mai aspre pentru inculpați. În cazul lui Vlad Pascu, însă, aliatul neașteptat vine în calitatea reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Cu alte cuvinte, procurorul a cerut instanței o pedeapsă mai blândă pentru Vlad Pascu, bazându-se exclusiv pe rechizitoriul întocmit de Parchetul Mangalia, care nu ia în calcul infracțiunea de omor calificat.
Pe de altă parte, dacă nu s-ar fi opus cererii, procurorul ar fi fost obligat să admită că rechizitoriul a fost întocmit greșit.
La finalul lunii aprilie, procurorul s-a opus și cererii de amânare a ședinței, depusă de avocații victimelor, până după audierea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu la CSM.
În cazul în care judecătoarea ar fi fost suspendată, procesul s-ar fi reluat de la zero, fapt care l-ar fi dezavantajat în mod evident pe Vlad Pascu.