O tragedie fără margini a avut loc la Timișoara, după ce o tânără de doar 17 ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit. Moni, așa cum îi spuneau prietenii, se afla într-o mașină alături de un prieten de 19 ani, care tocmai obținuse permisul și primise recent mașina cadou de la părinți. Cum s-a întâmplat tragedia

Tragedia s-a petrecut în apropierea localității Săcălaz, la doar 20 de kilometri de Timișoara. Într-o curbă, tânărul șofer de 19 ani a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a rostogolit de mai multe ori pe carosabil. Din nefericire, niciunul dintre tineri nu purta centura de siguranță, iar amândoi au fost proiectați din autoturism.

                                    Moni a murit la doar 17 ani, deși avea multe planuri de viitor. Sursa foto – Facebook 

Moni, o tânără plină de viață și cu un viitor promițător, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Sute de mesaje de condoleanțe au fost postate pe rețelele de socializare, în memoria tinerei pierdute prea devreme. Prietenii și cei dragi o descriu ca fiind un înger frumos și sufletul petrecerii, iar dorința lor este ca ea să-și găsească liniștea veșnică printre îngeri.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează cu atenție circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Familia și prietenii îi aduc un ultim omagiu, iar amintirea tinerei va rămâne vie în inimile celor care au cunoscut-o și au iubit-o.

„Dumnezeu să te ierte, înger frumos! Drum lin spre cer, prietena mea”, „Dumnezeu să te vegheze și să te aibă în pază suflet frumos”, „Păpușa mea, prea repede ai plecat printre îngeri, nu te vom uita niciodată”, au transmis internauții în mediul online.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here