Spectacol șocant oferit live, pe rețelele de socializare, de un șofer din județul Neamț. Supărat că polițiștii i-au reținut talonul autoturismului, acesta a luat un extinctor cu care și-a vandalizat mașina, sub ochii oamenilor legii.
În urma verificărilor, inginerii RAR au descoperit nereguli la maşina bărbatului, astfel că poliţiştii l-au anunţat că îi vor reţine certificatul de înmatriculare.
Enervat, şoferul şi-a ieşit din minţi şi a început să îşi distrugă singur maşina, cu ajutorul unui extinctor. Astfel, el a spart geamurile autoturismului, dar şi stopurile.