Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), fiind cea de-a treia scădere consecutivă a acestui indicator. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie. 

”Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) a fost 8,1%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,36%.

 Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,3%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8%.

Vești bune pentru economia României: Rata inflației a scăzut sub 6%. Ce arată cele mai noi date de la INS

Mărfurile alimentare s-au scumpit în aprilie cu 2,07%, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,37% faţă de martie 2024. La această categorie cel mai mult s-au scumpit conservele din fructe, cu 10,78%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,19% faţă de martie 2024. Carnea de bovine s-a scumpit, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, cu 9,25%, berea cu 8,97%, vinul cu 8,39%, iar băuturile alcoolice cu 8,24%.

Cel mai mult s-a ieftinit făina, cu 30,34%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, care s-a scumpit însă cu 0,31% faţă de martie 2024.

Suntem campionii UE la inflație. Martie, a treia lună la rând în care România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,17%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi s-au ieftinit uşor, cu 0,35% faţă de martie 2024. Aici detergenţii s-au scumpit cel mai mult, cu 25,64%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 2,04% faţă de martie 2024. Cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 10,79%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, dar şi faţă de martie 2024.

Serviciile s-au scumpit cu 10,05%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,63% faţă de martie 2024. Aici cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 26,25%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,01% faţă de martie 2024.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here