Guvernatorul statului Mississippi a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat. Practic, un transexual bărbat care se declară femeie nu poate folosi toaleta rezervată acestora.
Textul – denumit ”Legea securizării zonelor pentru femei în mod eficient şi responsabil” sai ”SAFER Act” – prevede ca şcolile statului să aibă toalete, vestiare şi dormitoare separate n funcţie de sex.
Ea stabileşte că sexul este ”determinat la naştere, indiferent de fluiditatea modului în care cioneva acţionează sau se simte”, potrivit BBC, citat de news.ro.
Legea – care a intrat în vigoare imediat ce a fost promulgată – este menită ”să asigure securitatea fiicelor din Mississippi”, a scris luni pe X guvernatorul republican.
”Să fie nevoie să promovăm politici de bun simnţ care să apere spaţiile femeilor era de neimaginat în urmă cu doar câţiva ani. Dar iată unde am ajuns. Trebuie să adoptăm o lege pentru ca să apărăm femeile în toalete, surorităţi, vestiare, cabine de îmbrăcat, la duş şi altele”, adaugă el.
Contactată de NBC News, Casa Albă nu a răspuns imediat.
Directorul filialei din Mississippi al Human Rights Campaign, cea mai mare asociaţie de apărarea drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor din Statele Unite, a denunţă noua lege drept o încercare de a ”retrage drepturi fundamentale” ale minorităților sexuale .