Premierul este sigur că în luna mai bugetul va fi pe plus, datorită încasărilor în creștere, mulțumită aportului celor de la ANAF. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi seară, că este posibil ca România să aibă un excedent bugetar pe luna mai şi a adăugat că în prezent sunt încasări mai mari faţă de anul trecut cu 25 de miliarde de lei. El a mai afirmat că tot ce a prognozat ANAF-ul a fost depăşit lună de lună.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, la un post TV, dacă vor mai fi bani pentru majorarea pensiilor în septembrie dacă deficitul bugetar va fi 3,5% la sfârşitul lunii aprilie şi dacă va ajunge 5% la finalul anului.

”Categoric. În primul rând, cred că vom avea un excedent pe luna mai. Avem acum încasări mai mari faţă de anul trecut cu 25 de miliarde. Asta înseamnă vreo cinci miliarde de euro. Tot ce şi-a prognozat ANAF-ul a fost depăşit lună de lună. Cu adevărat n-am oprit nicio investiţie. Am ajuns 41 de miliarde în patru luni investiţi. Niciodată nu s-a întâmplat în istoria României. Dacă menţinem ritmul, e un delay, pentru că întâi investeşti, cheltui banii tu statul şi pe urmă ţi se întorc  din taxe şi impozite. Cu alte cuvinte, am forţat investiţiile atât de necesare, ce să fac? Să-l opresc pe Grindeanul la autostrăzi, la CFR? Autostrada Moldovei? Toate au pornit, peste tot, unde mergeţi în ţară, şi în comune, şi în municipii, şi în centuri, peste tot se lucrează. Şi este deja un ritm şi controlat şi urmărit de factorii responsabili. Eu nu voi opri aceste investiţii. Aşa s-a dezvoltat şi Italia, aşa s-a dezvoltat şi Portugalia, aşa s-a dezvoltat şi Spania. Nu trebuie să reinventăm noi mereu apa caldă. Cu adevărat trebuie să fim serioşi”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai anunţat că va analiza cu miniştrii stadiul fiecărei investiţii.

”După şedinţa de guvern de joi, voi rămâne cu toţi miniştrii şi voi lua în afară de reformele şi jaloanele din PNRR tot ce înseamnă fiecare investiţie în parte. Indiferent cât timp ne va lua. Vom lua pe fiecare minister în parte, fiecare investiţie, care-i stadiul. Am văzut ştirile. Ciolacu taie 50% la bugetari. Ce mi-e ciudă, întotdeauna când se încearcă a se duce lucrurile într-o normalitate,  indiferent cum, se ajunge la un breaking news. Nu. Eu am spus un lucru foarte simplu în guvern. Dom’le, dacă progresul tău la PNRR, unde ai în ministerul tău, plătiţi 200 de oameni cu 50% în plus, pentru că lucrează la PNRR şi la proiectele PNRR, progresul tău e de 0,3%. De ce îţi plătesc eu 100 de oameni cu 50% în plus, când progresul tău în minister este de 0,1%? Vom avea această discuţie în guvern foarte clar. Eu înţeleg foarte bine. Lucrezi cu bani europeni, ai responsabilitatea, dar vreau şi progres în ceea ce priveşte investiţiile”, a mai transmis premierul Ciolacu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here