Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a efectuat, marţi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete uriașe privind o fraudă de 8 milioane de euro, bani din bigetul UE, pentru achiziţionarea de echipamente medicale în timpul pandemiei de coronavirus, anunță EPPO, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în perioada 2020 – 2022, s-a constituit o reţea infracţională pentru manipularea achiziţiilor publice de dezinfectanţi, măşti de protecţie şi echipamente medicale pentru spitale, şcoli şi alte facilităţi municipale în beneficiul unor furnizori prestabiliţi, care s-au înţeles să facă parte din această schemă de fraudare.
Trei persoane cercetate au fost aduse la Biroul EPPO din Bucureşti, având calitatea de suspecţi.
Furnizarea de echipamente medicale a fost finanţată prin programul REACT-EU, un instrument financiar european pentru asistenţă în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemică COVID-19. Prejudiciul în cauză este estimat la 8 milioane de euro din bugetul UE.
Ancheta este în plină desfăşurare.
FRAUDĂ uriașă, anchetată de Parchetul condus de Kovesi! Documente false, pentru finanțare europeană
La investigaţii participă Poliţia Română – Direcţia de Operaţiuni Speciale, Direcţia Generală Anticorupţie şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române.