Un copil, în vârstă de 10 ani, din Galați a trecut prin clipe de coșmar. Minorul a fost bătut de doi membri ai familiei, aproape la un pas de a-și pierde viața. Motivul? Băiatul ar fi speriat un cal, iar reacția celor doi adulți a fost una extrem de violentă. Minorul este orfan de mamă

Victima, un băiețel orfan de mamă și crescut de bunica sa, a fost internată la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde se recuperează sub atenta supraveghere a medicilor. Incidentul s-a produs la o zi după ce copilul ar fi speriat un cal care păștea liniștit cu un șarpe care ar fi fost mort. Cei doi agresori, verișorul în vârstă de 30 de ani și nașul său de botez, în vârstă de 60 de ani, au decis să îl pedepsească pentru acest gest.

Planul de pedeapsă a fost pus în aplicare ziua următoare, când cei doi l-au ademenit pe copil în curtea gospodăriei, sub pretextul că îi vor oferi bani pentru a-și cumpăra ceva de la magazin. Însă, în loc de bani, copilul a fost întâmpinat cu o bătaie cruntă. În timp ce nașul îl imobiliza, verișorul îl lovea cu un bici de sârmă.

Băiatul a fost lovit de zeci de ori cu un bici din sârmă

Strigătele disperate ale băiatului au fost auzite de un localnic, care a sunat imediat la numărul unic de urgență 112. Autoritățile au intervenit prompt, iar cei doi agresori au fost reținuți. Acum, aceștia sunt acuzați de lipsire de libertate în formă agravantă, loviri și alte violențe sub formă agravantă, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Inițial, copilul a fost transportat la spitalul din Târgu Bujor, dar a fost transferat la spitalul de pediatrie din Galați din cauza gravității loviturilor suferite. 

Provine dintr-o familie cu o situație financiară precară, fiind crescut de bunica sa, iar tatăl său lucrează cu ziua prin localitate. Băiatul, elev în clasa a treia, a rămas orfan de mamă în urmă cu opt ani.

 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here