Andrei Caramitru șochează din nou. Economistul devenit cunoscut drept un creator de conținut extrem de polemic pune la bătaie 100.000 de euro dacă cineva îi demonstrează că ar fi avut sau are interese ascunse și beneficii de pe urma unor partide sau candidați politici. “Aveți oportunitatea să vă îmbogățiți !!!! 100’000 de EUR !!! În 3 săptămâni ! Vi-i dau eu, mă angajez aici public.Condiție : Dacă cineva vine cu documente – dovezi clare cum ca :- eu sau familia mea avem cel mai mic interes de dezvoltare imobiliară în București (terenuri, drepturi litigioase și alte chestii, orice fel de contract cu vreun dezvoltator acum sau în trecut). Casa în care stau nu se pune, da?- orice leu primit oricând în trecut sau orice contract cu vreun partid, candidat sau vreun dezvoltator sau vreo persoană implicată în piața imobiliară- orice leu primit oricând din contracte cu statul.- orice acțiune sau obligațiune deținută la vreun dezvoltator sau ceva legat de piața imobiliară .Hai bre. Nu mai acuzați degeaba. Veniți cu dovezi precise”, a scris Caramitru pe Facebook. Cu doar câteva zile înainte, acesta a provocat o altă polemică de amploare, după ce a afirmat că “dacă tu câștigi mai puțin de 1500 de EUR net – adică mai puțin decât media veniturilor din București (…) scuze dar ai probleme…”