Legea prin care este acordat un stimulent de risc angajaţilor din centrele rezidenţiale pentru îngrijirea persoanelor vârstnice şi vulnerabile, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea art. 7 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, informează Administraţia Prezidenţială. Astfel, conform legii promulgate, angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice şi ai altor centre rezidenţiale destinate unor categorii vulnerabile vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut. Legea are obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea, o singura dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă. Prin urmare, actul normativ aprobă „acordarea, o singura dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă. Furnizorii de servicii sociale au obligaţia de a fi acreditaţi, iar serviciile sociale din subordinea lor să fie licenţiate sau, după caz, să deţină aviz de înfiinţare sau reorganizare, ori plan de restructurare avizat”. Stimulentul de risc este plătit din fondul de salarii al furnizorului de servicii sociale. Sumele necesare plăţii stimulentului de risc sunt asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, de la poziţii distincte de cheltuieli, respectiv transferuri către bugetele locale pentru furnizorii de servicii sociale publice şi transferuri către furnizorii de servicii sociale private, mai prevede proiectul. „Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementate la titlul V “Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Asupra stimulentului de risc se datorează numai impozitul prevăzut de Legea nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, mai arată actul normativ promulgat de şeful statului. Totodată, „Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială centralizează de la nivelul agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, solicitările primite de la furnizorii de servicii sociale şi le transmite Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii acestora”, mai indică legea promulgată. Şeful statului a mai semnat, marţi, decretul pentru promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2020 privind completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2020 pentru organizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19 şi cel pentru promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul îmbunătăţirilor funciare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here