Voiculescu: Nu de puţine ori, printr-o muncă neglijentă, fie prin metodologii proaste, datele pe care se bazau deciziile erau greşite / Fie indicatorii au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine, fie numărul de decese nu pare să fie raportat corect

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că pandemia trebuie gestionată în sfata sistemului medical, dar, de multe ori, datele pe care se bazau deciziile erau greşite. ”Cu stupoare ne-am dat seama aproape în fiecare săptămână că ceva este greşit”, a afirmat, duminică, Vlad Voiculescu, precizând că ”fie indicatorii au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine”, fie decesele nu par a fi raportate corect. ”Ministerul Sănătăţii nu gestionează singur pandemia (…) pandemia trebuie gesitonată în afara Ministerului. Ministerul Sănătăţii, sau sistemul sanitar gestionează ceea ce nu s-a gestionat înainte. Trage ponoasele. Este ultimul tampon înainte de zid, care încearcă să fie cât de cât eficient”, a declarat, duminică, la Pro TV PLUS, Vlad Voiculescu. Fostul ministru al Sănătăţii susţine că de multe ori datele pe care s-au bazat deciziile erau greşite. ”Nu de puţine ori, fie printr-o muncă neglijentă, fie prin metodologii proaste, datele pe care se bazau deciziile erau greşite. Cu stupoare ne-am dat seama aproape în fiecare săptămână că ceva este greşit: fie că indicatorii erau greşiţi, au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine, fie mai târziu am văzut că inclusiv numărul de decese nu pare să fie raportat corect. Lucrurile astea trebuie reparate şi trebuie să fie reparate rapid”, a mai declarat Voiculescu. Acesta consideră că ”există o datorie dincolo de noi să ne bazăm deciziile pe date reale”. ”Am indicaţii destul de clare că anumite cifre nu stau în picioare şi trebuie verificate. Cel mai probabil, chiar numărul deceselor în spitale este mai mare decât cele raportate”, a mai declarat Voiculescu.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here