Un fost primar din Valui a fost reținut de polițiști după ce a încercat să ofere mită oamenilor legii. 

Un fost primar al comunei Pogana, Marcel Gîfu, actual candidat PSD pentru un nou mandat de edil-şef, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi încercat să mituiască doi poliţişti, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES.

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vaslui, în cursul zilei de 19 mai, în jurul orei 11,40, poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială situată în comuna Pogana, judeţul Vaslui, administrată de soţia bărbatului reţinut, iar pentru a nu se lua măsurile legale faţă de neregulile constatate, acesta a promis că le va remite poliţiştilor o sumă de bani.

Sondajul care dă toate calculele peste cap. Cine va câștiga alegerile pentru Primăria Sectorului 5 

“Doi ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui au respins mita oferită de un lucrător economic cu ocazia unui control şi au formulat denunţ la DGA – SJA Vaslui privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Ca urmare a acestei situaţii, duminică, 19 mai 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au organizat şi prins în flagrant un bărbat în timp ce oferea suma de 3.000 de lei celor doi ofiţeri de poliţie”, precizează sursa citată.

În urma activităţilor desfăşurate procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana prinsă în flagrant pentru dare de mită şi reţinerea acesteia pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru documentarea întregii situaţii infracţionale. 

Situație bizară: Cine sunt candidații care nu au rival. Nimeni nu vrea să-i concureze în alegerile locale din acest an  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here