Senatul a adoptat două hotărâri prin care este de acord cu propunerile de Regulament ale Parlamentului European referitoare la eliberarea, verificarea şi acceptarea adeverinţelor electronice verzi care sunt documente interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare, pentru a facilita libera circulaţie în timpul pandemiei de coronavirus. Hotărârile adoptate de senatori şi aferente propunerilor Parlamentului European îi au în vedere pe cetăţenii statelor membre UE şi cei din ţările terţe a căror şedere sau reşedinţă pe teritoriul unui stat membru este legală în timpul pandemiei. Astfel, forul legislativ a constatat că propunerea de Regulament a PE referitoare la cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea adeverinţelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Hotărârile sunt necesare pentru a combate discriminarea persoanelor nevaccinate sau nevaccinabile, iar strategiile de vaccinare sunt de competenţa naţională a statelor membre ale UE. „Propunerile de Regulament ale PE nu trebuie să prejudicieze capacitatea statelor membre de a lua decizii la nivel naţional din raţiuni de sănătate publica în conformitate cu legislaţia naţionala şi aquis-ul european în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. Acordul provizoriu din 21 mai dintre colegislatori asupra certificatelor digitale ale UE privind COVID 19 pentru a facilita libera circulaţie trebuie să ofere mai multă claritate cetăţenilor”, conform celor două hotărâri Senatul mai recomandă ca „statele membre să poată continua utilizarea sistemelor puse în aplicare pe o perioadă de şase săptămâni de la intrarea în vigoare a Regulamentelor până la deplina operaţionalitate pe teritoriul acestora a cadrului pentru adeverinţa electronică”. Ambele Regulamente vor fi suspendate la finalul pandemiei COVID-19 şi vor fi aplicate iar în cazul unei alte pandemii. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].