Buzău - Elevii Colegiului ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” vor să amenajeze un Muzeu al Comunismului

Elevii Colegiului ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, împreună cu profesorul lor de istorie Elena Năstăsoiu, intenţionează ca în această vară să amenajeze în incinta unităţii de învăţământ un Muzeu al Comunismului, la care elevii vor lucra efectiv, sub coordonarea directorului Muzeului Judeţean Buzău. Potrivit profesorului de istorie, Elena Năstăsoiu, iniţiativa de a amenaja la Colegiul ”Hasdeu” un Muzeu al Comunismului aparţine elevilor, care vor fi sprijiniţi de părinţi, dar şi de conducerea Muzeului Judeţean.

Lucrările la amenajarea Muzeului Comunismului vor debuta cât de curând, iar deschiderea lui efectivă ar urma să aibă loc în lunile septembrie – octombrie. “O să înfiinţăm un muzeu al comunismului, e un proiect unic la nivelul judeţului Buzău. copiii vor aduce obiecte din acele vremuri şi vor lucra efectiv la etichetarea lor, la descrierea caracteristicilor, sub îndrumarea directorului Muzeului Judeţean Buzău, care ne-a promis că ne ajută.  Muzeul va fi amenajat probabil într-o clasă şi va contribui mult la oferta noastră educaţională. Va fi în plus şi valoare şi pentru comunitatea buzoiană. Elevii «Hasdeului» vor fi primii beneficiari, dar muzeul va fi deschis oricărei persoane care va vizita colegiul”, a declarat profesorul Elena Năstăsoiu. De altfel, elevii Colegiului ”Hasdeu” au adus deja de acasă astfel de obiecte din perioada comunistă în cadrul unui proiect derulat recent intitulat “O altă oră de istorie”. Copiii au adus de acasă telefoane vechi, aparate de radio, păpuşi, lanterne, livrete militare, carnete de elev şi alte obiecte care reprezintă sursă istorică.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here