Accident dramatic în Rusia! Angajatul unui aeroport este în stare critică la spital, după ce a fost călcat de un avion de 77 de tone. Bărbatului i-a fost amputat un picior și, în prezent, el este inconștient la Terapie intensivă.
Muncitorul – un tânăr de 32 de ani – a fost secerat atunci când pilotul a început să se miște prea devreme în timp ce rula pe pista aeroportului Koltsovo din orașul rus Ekaterinburg, potrivit The Sun, notează New York Post, preluat de Ziarul de Iași. Incidentul s-a petrecut duminică, potrivit unui raport și a unei înregistrări video tulburătoare.
„Tehnicianul a suferit o rană la picior”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Ural Airlines. Potrivit acestuia, o ambulanță a fost chemată la fața locului, iar circumstanțele sunt în curs de clarificare”.
Medicii au fost nevoiți să îi amputeze unul dintre picioare. Angajatul se află în continuare în spital. Acesta este internat la Terapie intensivă, în stare gravă. El nu și-a recăpătat încă cunoștința.
Incident grav pe aeroportul Heathrow, cel mai mare din Anglia. Două avioane s-au ciocnit pe pistă
Pilotul avionului implicat în incident a fost acuzat de neglijență. Poliția a anunțat că l-a interogat pe bărbat, fără a oferi mai multe detalii în acest sens.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru „încălcarea normelor de siguranță care a dus la afectarea gravă a sănătății prin neglijență”, scrie The Sun.