Vlad Voiculescu: Eu sunt în continuare şocat / Am fost unul dintre marii susţinători ai domnului Cîţu / Am avut o colaborare cel puţin decentă, aş spune chiar bună / Ministerul Sănătăţii este în colaps

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că a fost unul dintre marii susţinători ai lui Florin Cîu, întrucât este tânăr, cu experienţă internaţională, şi este în continuare ”şocat” de ceea ce s-a întâmplat. Voiculescu afirmă că, până la un moment dat, a avut o relaţie ”chiar bună” cu premierul, dar nu ştie ce s-a întâmplat ulterior. ”Cred că trebuie să mai treacă nişte timp ca să-mi dau seama de nişte lucruri, eu sunt în continuare şocat. Am fost unul dintre marii susţinători ai domnului Cîţu (…) Nu pot să contesc că relaţia şi colaborarea nu a mers rău. Am avut o colaborare cel puţin decentă până aş spune chiar bună până la un moment dat. Nu-mi dau seama care au fost lucrurile, care au fost presiunile, care au fost argumentele care l-au adus aici. De la un punct încolo nu mi-a mai răspuns la telefon şi pentru mine a fost o surpriză totală”, a declarat, duminică, la Pro TV PLUS, Vlad Voiculescu. Acesta a afirmat că ”trebuie să existe un novel de încredere şi de onestitate ca să poţi spune că ceva este greşit”. Fostul ministru al Sănătăţii îl acuză pe premier că a luat decizii care ţineau de sănătate fără consultate. Voiculescu afirmă că explicaţiile pentru ce s-a întâmplat merg de la ”au fost presiuni pe care nu le înţeleg, nu le cunosc, ori domnul Cîţu este un mincinos patentat”. ”Ministerul Sănătăţii poate să facă multe”, a declarat Voiculescu, precizând, însă că ”Ministerul Sănătăţii este în colaps, Ministerul Sănătăţii nu este funcţional, are nevoie de restructurări masive, în aşa fel încât să funcţioneze”.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here