Parchetul General a desfășurat o amplă operaţiune la nivel naţional, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală Anticorupţie, fiind efectuate 17 acţiuni operative ce au inclus punerea în executare a 91 de mandate de percheziţie şi a 25 de mandate de aducere.
Un număr de 91 de percheziţii au fost efectuate, luni, în mai multe judeţe în dosare care vizează evaziunea fiscală, contrabanda, înşelăciunile şi infracţiunile de mediu, zeci de persoane fiind duse la audieri.Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), această structură a coordonat o amplă operaţiune desfăşurată la nivel naţional, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală Anticorupţie, fiind efectuate 17 acţiuni operative ce au inclus punerea în executare a 91 de mandate de percheziţie şi a 25 de mandate de aducere.Astfel, acţiunile întreprinse împotriva evaziunii fiscale s-au desfăşurat concomitent în Bucureşti, Dolj şi Constanţa, fiind derulate 43 de percheziţii.În aceste cauze s-au emis zece mandate de aducere pentru persoane implicate în activităţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat este de peste 5.600.000 de lei, arată Parchetul General.În ceea ce priveşte contrabanda, acţiunile au avut loc simultan în judeţele Suceava, Satu-Mare şi Cluj, fiind vorba despre 31 percheziţii şi 11 mandate de aducere a unor persoane suspectate de activităţi ilegale de depozitare, transport şi vânzare a unor cantităţi semnificative de ţigări şi alcool de provenienţă extracomunitară.”Pe lângă activităţile ilicite care au adus prejudicii semnificative bugetului de stat prin evaziune fiscală şi spălarea banilor, operaţiunile au vizat şi infracţiunile de înşelăciune, cu acţiuni desfăşurate în Gorj, Botoşani şi Miercurea Ciuc. Astfel, în Gorj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi SICE Gorj au efectuat 9 percheziţii şi au emis trei mandate de aducere într-un caz de înşelăciune, fals informatic şi fals în înscrisuri oficiale, unde o angajată a unei asociaţii a întocmit în fals contracte de împrumut, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 860.000 de lei”, precizează PÎCCJ.Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi SICE Botoşani au desfăşurat cinci percheziţii şi au emis două mandate de aducere într-un caz de obţinere ilegală de fonduri, unde un suspect a falsificat documente pentru a obţine subvenţii ilegale, prejudiciind bugetul de stat.În Harghita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi SICE Harghita au efectuat trei percheziţii, fiind emis un mandat de aducere într-un caz de delapidare, în care un funcţionar a încheiat contracte de împrumut fără consimţământul beneficiarilor, generând un prejudiciu de 330.000 de lei, menţionează sursa citată.”Acţiunile s-au derulat printr-o coordonare eficientă a PÎCCJ, IGPR şi a efectivelor de la jandarmi implicate, având ca scop combaterea criminalităţii în diversele sale manifestări, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate, respectiv asigurarea protecţiei cetăţenilor”, se mai arată în comunicat.