Într-un interviu recent, Oana Lis vorbit despre relația sa cu Viorel și a descris momentele în care cei doi au ajuns să se prindă unul pe celălalt cu minciuni. După cum a mărturisit ea, au existat momente în care fiecare dintre ei a fost tentat să spună lucruri false pentru a-și salva relația, dar care în final au dus la o lipsă de încredere și comunicare.
Datorită problemelor de sănătate ale soțului său, Oana Lis a trebuit să se concentreze asupra îngrijirii și sprijinului. În ultimele luni, a fost rar văzută în public sau în show-uri, dar recent a acceptat invitația de a veni la un podcast unde să împărtășească din experiențele și gândurile sale. Acesta a fost un moment deosebit pentru ca Oana să vorbească sincer despre copilărie, dar și despre relația ei cu Viorel, înainte ca acesta să sufere de problemele cronice care îi afectează viața actuală.
Oana a vorbit și despre cum l-a prins pe soțul ei în trecut vorbind cu alte femei, și a descris modul în care această experiență a influențat relația lor.
„Avem 25 de ani de relație, în atâta timp s-au întâmplat atâtea lucruri. L-am mai prins eu pe el cu minciuna, dar și el pe mine. Și cazuri mai ușoare, mai grave, dar am trecut peste cu simțul umorului, acceptare. De exemplu, eu stăteam într-un apartament mic și el știa că eu dorm, iar el era la bucătărie. Eu m-am trezit și aveam nevoie de ceva de pe hol, ușa era închisă la bucătărie. Asta acum 15 ani. L-am auzit vorbind la telefon și se auzea tare și îi vorbea cu „tu”. Era voce de femeie și îi spunea că da, ne vedem la o cafenea.”, a declarat Oana Lis în cadrul podcastului realizat de Jorge.
Chiar dacă spune că nu era genul care să-și controleze soțul sau să-i ceară explicații pentru anumite lucruri, această conversație a făcut-o pe Oana să intre imediat în încăpere și să-i ceară acestuia telefonul, pentru a verifica cu cine purta conversația. Avertisment de la WhatsApp: Organizațiile guvernamentale pot urmări conversațiile și-i pot identifica pe participanți „Am deschis ușa repede și am întrebat cine era la telefon, a zis că era fata lui. Eu am știut că nu era, apoi a început să strige la mine că sunt nebună, că îl urmăresc pe la uși, cum face omul când e prins. Fără să vreau, eram pe hol și am auzit. I-am zis să-mi dea telefonul să mă uit și mi-a zis că era o tipă care l-a rugat să-i găsească un loc de muncă și să se vadă la o cafenea. I-am zis că vin și eu, dar după a făcut în așa fel încât nu a mai zis nimeni de întâlnire și nu am mai zis nici eu nimic.”, a continuat aceasta. Pe parcursul relației lor rolurile s-au schimbat. Oana a povestit cum și ea a fost prinsă la rândul său de către soțul ei, care i-a găsit un bilețel în mașină de la un alt bărbat. „Altădată el m-a prins pe mine. Eram la mare și mă invitase cineva la o petrecere. El a zis că nu are chef și m-am dus singură. Pe drum am început să fac glume, doi bărbați m-au urmărit, i-am dat un număr greșit de telefon, am mers la petrecere și am și uitat. Dimineață, Viorel mi-a zis că mă caută cineva. Tipul ăla a văzut că i-am dat numărul greșit, dar a crezut că din greșeală, iar Viorel a găsit un bilet în geam. I-am explicat și tot felul de lucruri de astea s-au întâmplat.”, mai spune ea. Fiscul își deschide magazin online. Cum vom putea cumpăra „confiscatele” direct de pe internet