Protecția Consumatorului Iași a pierdut un proces legat de diferența dintre „recomandare de consum” și „dată limită de consum”. Inspectorii ieșeni au dat o amendă pe acest motiv, însă supermaketul sancționat a contestat decizia și avut câștig de cauză.
Judecătorii ieșeni au fost chemați să stabilească până când poate fi consumată brânza la calup, după ce Protecția Consumatorului au sancționat Kaufland pentru că pe etichetele unor brânzeturi se menționa „recomandare de consum”, în loc de „dată limită de consum”. Amenda de 4.000 de lei a fost contestată în instanță de reprezentanții supermarketului, potrivit Ziar de Iași.
Aceștia au argumentat că în cazul produselor care sunt aduse în calupuri foarte mari, dar se vând în cantități mici, nu se determină o dată limită de consum, ci doar o dată a durabilității minimale, ceea ce înseamnă că și după trecerea acestei date, produsele sunt în continuare bune pentru consum.
Data limită de consum era aplicabilă doar în cazul produselor alimentare foarte perisabile, cum ar fi carnea sau brânza proaspătă, care pot deveni în scurt timp periculoase pentru sănătate. De altfel, inspectorii CRPC n-au dovedit că brânzeturile vizate ar fi fost improprii consumului.
Sentința în favoarea supermarketului nu este definitivă, ea fiind contestată de Protecția Consumatorului Iași.