Mama Raisei, fetița de doi ani găsită decedată în Dolj, a făcut declarații cutremurătoare, sugerând că un adult ar fi contribuit la moartea micuței. Femeia susține că verișorul de 15 ani al Raisei nu ar fi acționat singur și că o persoană mai în vârstă ar fi fost complice. Despre cine este vorba? Părinții Raisei au făcut primele declarații

Într-o serie de mărturisiri, mama fetiței a ridicat suspiciuni cu privire la circumstanțele tragediei. Ea crede că cineva din familie ar fi avut un rol în acest incident tragic:

„Am auzit de nepotul nostru de 15 ani, dar singur nu poate să fie implicat. Complice mai are pe lângă el, cineva mai în vârstă. Nici nu l-am crezut în stare, pentru că o iubea prea mult. De-asta nu ne vine să credem (…). Noi credem că a fost omorâtă. Noi bănuim pe toată lumea. Cine a făcut… să plătească”, a declarat mama Raisei, pentru presa locală.

Mama Raisei consideră că fiica sa a fost ucisă de un adult și nu-l crede în stare sub nicio formă pe nepotul cu grad de handicap. „Singur nu poate așa ceva…un băiat cu handicap…e complice cu criminalul el. În locul în care s-a găsit fetița moartă au trecut zeci de mii de oameni, zeci de mii de polițiști. Mulți oameni din comune…mulți, mulți. Cineva e complice cu copilul…Au omorât-o, au strangulat-o…ce i-au făcut. Cineva complice cu nepotul meu. Noi bănuim pe toată lumea. Cine a făcut să plătească.”, au transmis părinții îndurerați.

Sfâșiată de durere, femeia speră ca vinovatul să fie găsit și pedepsit. Ea a exprimat dorința ca autoritățile să facă dreptate în acest caz tragic.

Tatăl fetei spune că ei se aflau la muncă în Spania în momentul dispariției copilei: „Ne-a sunat socră-miu, soacră-mea, ne-au zis că a dispărut fata. Noi eram la muncă în Spania. Noi am sperat…era 11 și ceva…”

Fratele Raisei a fost luat de autorități

În urma tragediei, fratele Raisei a fost plasat în grija autorităților. Familia copilei se confruntă cu dificultăți majore, inclusiv datorii la persoane care practică împrumuturi ilegale. Mama a dezvăluit că a fost amenințată de mai multe ori, însă nu a putut identifica cine ar fi putut comite crima.

Verișorul de 15 ani al Raisei este considerat principalul suspect în cazul morții fetiței. Polițiștii au desfășurat investigații în Dolj și au interogat mai multe persoane în legătură cu acest caz. Tânărul a fost dus la audieri, însoțit de părinții săi, și va fi supus unor interogatorii amănunțite.

Ancheta este în plină desfășurare, iar echipa de investigații depune toate eforturile pentru a descoperi adevărul. Autoritățile nu vor opri cercetările până când nu vor elucida complet circumstanțele morții fetiței și nu vor găsi vinovații.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here