Bărbatul din Chiajna care a provocat o criză fără precedent anul trecut, sechestrându-și fetița după o ceartă conjugală, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare. Sentința, de 2 ani, 9 luni și 10 zile, a fost primită de acesta în Penitenciarul Rahova, unde se afla în arest preventiv.
Incidentul s-a petrecut în luna iunie a anului trecut, când bărbatul s-a certat cu mama fetiței, care a reușit să părăsească locuința. După ce femeia a plecat, bărbatul s-a baricadat în casă împreună cu fetița și a amenințat că va provoca o explozie cu o butelie.
Autoritățile au intervenit prompt și au început negocierile, care au durat 26 de ore. În final, bărbatul a acceptat să se predea, iar fetița a fost salvată nevătămată.
Marin Burtea are 42 de ani și lucra ca zilier. Vecinii lui Burtea au declarat anchetatorilor, potrivit surselor Realitatea PLUS, la acel moment, că bărbatul își bătea soția, sora și părinții. Ei au mai spus că în trecut ar fi făcut închisoare și că ar avea o condamnare de 10 luni pentru conducere fără permis.