Principala colaboratoare a lui Nicușor Dan, Roxana Sanda Wring a fost dovedită în instanță că a fost colaboratoare a Securității ceaușiste ca poliție politică.
Colaboratoarea lui Nicușor Dan a fost membră fondatoare a USR, președinte USR București, membră în Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dar și „tovarășa” primarului activist într-o sumedenie de procese în care solicitau suspendarea și anularea unor autorizații de construire și documentații de urbanism, arată cetateanul.net
CNSAS: Roxana Wring, colaborator al Securității sub numele „Rodica”
Roxana Wring a semnat un angajament cu Securitatea și a primit numele conspirativ Rodica sau R21. După semnarea angajamentului, pe când lucra ca ghid ONT Carpați a transmis note informative despre turiștii români și străini.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a acuzat-o pe Roxana Wring că a furnizat informaţii „prin care se denunțau activități potrivinice regimului totalitar comunist” despre un profesor american şi turişti străini.
De altfel, ofiţerii de Securitate au apreciat delațiunile viitoarei lidere USR și au notat în dosarul de reţea al Roxanei Wring că, în calitate de sursă, a furnizat informaţii cu solicitudine, denunțându-i pe aceia care criticau realizările statului comunist.
Turnătoriile Rodicăi
Iată ce turna Roxana Wring despre delegatul companiei vest-germane Neckermann, sub numele Rodica sau R21: „Critică de câte ori are ocazia așa-numitul sistem polițienesc (spune el) existent la noi în țară, presupusele condiții grele de trai ale cetățenilor străini, puțina libertate de care se bucură (…) A vorbit odată despre așa-numitele clase existente în societatea noastră, afirmând că la noi există o clasă de privilegiați care e la conducere, și care conduce cu ajutorul unui aparat de poliție politică foarte bine pus la punct (…) Dezaprobă sistemul socialist și afirmă că cel capitalist e net superior”.
Ofițerii Securității i-au dat mai departe sarcina „să cultive relațiile cu delegatul pentru a semnala și alte aspecte din comportarea și legăturile lui”.
Lidera USR a încercat să se victimizeze
Confruntată cu acuzațiile CNSAS, Roxana Wring a venit, inițial, cu tot felul de explicații neverosimile: ba că decizia CNSAS are conotație politică, ba că nu a știut că rapoartele pe care le făcea la ONT ajungeau la Securitate. Ba mai mult, Wring a încercat să se victimizeze, afirmând că a fost urmărită de Securitate. Mai avea puțin și ar fi spus că a fost și dizidentă a regimului…
„Nu știu cum s-a luat decizia în CNSAS. Știu că această instituție este colorată politic, formată din oameni puși de partidele din Parlament, proporțional cu ponderea lor în Legislativ. (…). Credeam că este o instituție în care decizia este luată de experți și de istorici, nu de oameni politici. Din păcate, în CNSAS, adevărul se supune la vot. Iar majoritatea (cu aceeași coloratură ca și cea parlamentară) decide politic cum să interpreteze documentele. În cazul meu, această majoritate din CNSAS a votat că am colaborat cu Securitatea”, explica pe Facebook Roxana Wring pretinsa „conotație politică” a deciziei CNSAS.
Judecători: Roxana Wring a fost o privilegiată a regimului comunist
Judecătorii de la Curtea de Apel București, care au analizat raportul CNSAS, au arătat că Roxana Wring a fost o privilegiată a regimului: „Se constată că pârâta a beneficiat de stagii/burse de pregătire în străinătate, avea un loc de muncă privilegiat în acele vremuri, desfășurând activitatea de translator la Oficiul Național de Turism Carpați și intrând în contact cu numeroși cetățeni străini, în timp ce condițiile de părăsire a țării de majoritatea cetățenilor români erau extrem de restrictive”.
Curtea a explicat ca prin notele informative furnizate organelor Securității, Wring „a adus atingere dreptului la viața privată și la libertatea cuvântului” și că aceasta nu a fost, în niciun caz, o victimă a Securității, așa cum a pretins fosta șefă a USR București. Ei au respins apărarea liderei USR, potrivit căreia ar fi fost forțată de Securitate să încheie angajamentul de colaborare și să semneze notele. „În ceea ce privește susținerea pârâtei privind încheierea angajamentului prin constrângere, ca viciu de consimțământ, Curtea reține că nu s-a dovedit o astfel de împrejurare de fapt”. Roxana Wring „nu a dovedit prin probele administrate că ar fi fost amenințată cu un rău de natură să îi producă o temere care să o determine să încheie un act pe care nu l-ar fi încheiat și, cu atât mai puțin, nu s-au dovedit amenințările pe parcursul întregii perioade în care a furnizat informații”.
Nicușor Dan: Nu am colaborat cu Securitatea. Am acționat conform reglementărilor
Scuze penibile și sentință irevocabilă a Înaltei Curți
Ulterior, Wring a dat-o pe faptul că nu știa ce face, dar scuzele sunt, evident, penibile: „Imediat după terminarea facultății, la vârsta de 22 de ani, m-am angajat la ONT. Am lucrat acolo doi ani, între septembrie 1977 şi noiembrie 1979. Am întocmit raportări și procese verbale pe care, la vârsta respectivă, le-am considerat a fi parte din birocrația stufoasă și inutilă a serviciului. Nu am semnat niciodată nimic în fața unui ofițer al Securității, despre care să știu că ocupă o astfel de funcție. Bănuiam că directorul ONT are legături cu Securitatea, dar niciodată nu am avut o certitudine în acest sens”.
Dovedită ca turnătoare la SECU de Curtea de Apel București, Roxana Wring și-a dat demisia din USR și nu a mai candidat pentru funcția de primar al sectorului 3, unde fusese „lansată” de prietenul Nicușor Dan. Ea a contestat la Înalta Curte decizia de colaborator, dar judecătorii Curții Supreme i-au respins recursul pe 24 martie 2022. Așa că Roxana Wring a rămas cu ștampila de „colaborator al Securității ceuașiste ca poliție politică”!
Astăzi, Roxana Wring continuă, cel puțin pe rețelele sociale, propaganda pentru USR și mai ales pentru Nicușor Dan. Ca dovadă că nici a doua dragoste (prima a fost cu Securitatea) nu se uită niciodată!