Nicoleta Pauliuc, iniţiatoarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin care se introduce dreptul pacienţilor la terapia durerii, salută adoptarea actului normativ de către Parlament.
Proiectul iniţiat de Pauliuc defineşte serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii. Se include astfel dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, alături de dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei şi pentru recuperare.
„Este un pas important înainte pentru bolnavii din România, care primesc garanţii legale că serviciile medicale de care beneficiază sunt nedureroase. Scopul fundamental este reducerea suferinţei celor care se îmbolnăvesc şi interacţionează cu sistemul spitalicesc. Această lege este importantă pentru că reprezintă o schimbare majoră în abordarea medicinei în România: nu se mai pune accentul doar pe partea de tratament efectiv pentru vindecare sau îmbunătăţirea stării bolnavului, ci şi pe eliminarea sau măcar reducerea drastică a suferinţei. Dacă înlăturăm durerea, prin medicamentaţie şi proceduri medicale specifice, îmbunătăţim viaţa bolnavilor şi îi putem ajuta să treacă mai uşor peste nişte momente cu adevărat dificile din viaţa lor. Tehnica medicală şi cunoştinţele noastre au evoluat suficient astfel încât aproape în fiecare caz putem face lucruri concrete, în sistemul spitalicesc, pentru a reduce suferinţa celor care se confruntă cu aproape orice tip de afecţiune”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc.
După adoptarea de către Parlament, legea merge la promulgare la Preşedintele Klaus Iohannis. În cuprinsul noului act normativ, se prevede că Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi instituţiile cu reţea sanitară proprie şi Ministerul Educaţiei elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor, precum şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.
„Pe lângă introducerea dreptului la terapie fără durere, legea pe care am iniţiat-o prevede şi ca oamenii să fie informaţi despre ce înseamnă că pot avea acces la tratamente specifice în acest sens. Un pacient trebuie să ştie că poate merge la orice tip de consultaţie sau intervenţie medicală şi că nu va suferi fizic de pe urma procedurilor la care este supus. Asta poate garanta şi o stare psihologică mai bună. De asemenea, ne trebuie cadre medicale care să fie special instruite pentru această specialitate şi care, în timp, să dezvolte acest domeniu important pentru bunăstarea pacienţilor. În statele dezvoltate din Vest, se lucrează de zeci de ani pe această direcţie din dorinţa de a reduce suferinţa semenilor încercaţi de boală”, a concluzionat Pauliuc.
Ceilalţi iniţiatori ai actului normativ sunt Nelu Tătaru, Adrian Streinu Cercel, Florian Dorel Bodog, Stela Firu, Patriciu Achimaş – Cadariu, Leonard Azamfirei, Cristina Agnes Vecerdi, Corneliu Florin Buicu şi Attila Laszlo.