Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, aflați în proces de divorț, a fost ridicat de Poliție, miercuri, și dus la audieri la Parchetul General. El este anchetat într-un dosar care vizează listele de semnături pentru candidatura sa la alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Silvestru Șoșoacă a fost luat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General. Potrivit unor surse, acesta este acuzat că a depus semnături false în documentele pentru candidatura la Parlamentul European. Cei care l-ar fi ajutat cu bani și semnături ar fi membri AUR, potrivit surselor Realitatea PLUS.
Conform surselor, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală efectuează cercetări într-o cauză penală în care a fost reținută următoarea situație de fapt: În luna aprilie 2024, liderul unei formațiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.
În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât și prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice în scopul completării listelor de susținători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane. În același scop, liderul formațiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situațiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizației în scopul arătat. Ca urmare a demersului inițiat, în cursul zilei de 9 aprilie 2024, la sediul formațiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând și pe timpul nopții, activitățile continuând și pe tot parcursul zilei de 10 aprilie 2024.
Silvestru Șoșoacă și-a depus candidatura ca independent la alegerile europarlamentare din 9 iunie și a fost admisă de Biroul Electoral Central.
Conform documentelor depuse la BEC, Silvestru Şoşoacă, de profesie tehnolog chimist, este director adjunct al unei societăţi comerciale.