Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a descoperit că peste 12 mii de elevi din perioada comunistă au fost racolați de Securitate. Cercetătorii care studiază documentele celei mai puternice instituții din perioada comunistă au descoperit că unii dintre ei au devenit politicieni cu funcții importante în staul român sau au continuat să lucreze pentru serviciile secrete, potrivit Realitatea Plus. 

“O parte a acelor copii, aș putea spune că mulți dintre ei au devenit ulterior angajați ai Securității statului, iar de-a lungul timpului au devenit ofițeri. Pe de altă parte, a fost alegerea lor să devină membri în sistemul de securitate a statului”, a declarat pentru Realitatea Plus Cătălin Ranco Pițu, fost procuror șef al Secției Parchetelor MilitareCNSAS a transmis trei serii de documente între 2021 și 2022, ce au însumat peste 10.000 de documente identificate în arhiva proprie cu privire la activitatea desfășurată de 244 de foști ofițeri de Securitate ce au privit racolarea tinerilor. Principala țintă a ofițerilor de informații erau elevii cu rezultate bune la învățătură și care aveau o perspectivă pozitivă privind evoluția profesională.”CNSAS a s sesizat secția parchetelor militare cu privire la faptul că între 1979 – 1989 un număr foarte mare de minori a fost racolat cu scop de poliție politică. (…)Mai mult ca sigur că din cei peste 12.000 de copii sunt și unii care după 1989 au optat pentru o carieră politică unii au ajuns în poziția de a fi candidați. Vreau să vă spun că Securitatea racola copii care aveau perspective în viață, adică nu racolau pe oricine, se bazau pe faptul că acei copii, dând semne de valoare încă de la acea vârstă, urmau să aibă o carieră de succes în diverse domenii și astfel își asigurau cel puțin informatori în acele domeniile și chiar la vârf”, a explicat Cătălin Ranco Pițu.Pe o platformă de dezbateri, un fost elev racolat de securitate a povestit cum a ajuns să interacționeze cu ofițerii de informații.CUM RACOLA SECURITATEA FOȘTII ELEVI, MĂRTURIA COLABORĂRII„Eram un elev extrem de dotat (cu participări la olimpiade importante) undeva prin clasa a 10-a sau a 11-a aproximativ 1986 sau 1987 într-un oraș mijlociu ca dimensiuni, destul de departe de București. (…) Într-o zi la liceu ni se spune că este o inspecție de la minister care va dori să vorbească cu unii dintre elevii din clasa noastră, parcă trei dintre care colega șefa de UTC și șeful clasei. Al treilea am fost eu și inițial am fost măgulit pentru că am crezut că era pentru rezultatele mele olimpice. Am fost duși pe rând câte unul odată în biroul directorului unde se găseau “inspectorii”. Profesoara care era șefa cu partidul și UTC-ul pe liceu ne-a introdus și apoi a plecat, eu rămânând singur în cameră cu cei doi “inspectori”, doi bărbați destul de sportivi și bine făcuți… După una sau două propoziții pregătitoare cei doi au intrat direct în subiect spunând că ei, de fapt, sunt de la securitate. … La câteva zile distanță cel mai tânăr dintre cei doi m-a căutat (la telefon acasă, cumva norocos că am răspuns eu) și mi-a stabilit o întâlnire într-un parc aflat la câteva sute de metri de casa noastră lângă niște bloculețe mai vechi. Nu am putut să refuz și acolo m-am întâlnit cu el și care apoi m-a dus într-unul din apartamentele acelui bloc unde se găsea deja cel de-al doilea dintre ei (și apartamentul nu prea arăta în nici un fel a locuință normală). (…) Și la sfârșit m-au pus din nou să semnez o declarație în care în mod clar era menționat băiatul respectiv (desigur în contextul negativ/antisocial) și de data aceasta mi-au dat și un număr de telefon (fix desigur) ca să-i contactez dacă mai pot să aflu ceva”, a afirmat un elev din perioada comunistă pe reddit.comParchetul Militar lucrează la un dosar de crimă împotriva umanității, unde sunt avute în vedere vătămările psihice provocate minorilor de ofițerii Securității.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here