În luna iunie 2024, oportunitățile se deschid și noi perspective se ridică înaintea noastră. Cei care vor să-și îndeplinească dorințele trebuie să știe cum să folosească afirmațiile și a mantrelor, care pot ajuta la focalizarea gândurilor și a energiei spre cele mai importante obiective. 

Energia curioasă, intelectuală a Gemenilor, zodie care marchează cea mai mare parte a lunii iunie, este ideală pentru a formula mantre. Nu numai că semnul de aer în care se află deja Soarele și Jupiter și în care vor intra Mercur și Venus e renumit pentru apetitul pentru cunoștințe, dar are și vorbele la el, așa că se pricepe de minune să manifeste.

Luna iunie celebrează și trecerea lui Marte în zodia Taur, ce va conferi energie, ambiție stabilă și putere de muncă. Odată cu debutul sezonului Racului și cu solstițiul de vară, vei constata că ești mai emotiv/ă, mai plin/ă de compasiune și mai empatic/ă. Ce moment bun să lucrezi la relațiile cu ceilalți!

Finalul lunii e marcat de o Lună Plină în Capricorn, semn al seriozității, și de retrogradul lui Saturn în Pești, care ne îmbie să medităm la responsabilitățile noastre.

Zodiile care câștigă bani cu carul în luna iunie. Astrele se aliniază în favoarea succesului lor financiar

Ce mantre să formulezi în funcție de zodie în iunie 2024

BERBEC

Începutul lunii e magic pentru a te bucura de agenda încărcată specifică sezonului Gemenilor, dar nu te aștepta s-o ții din petrecere în petrecere. Ba dimpotrivă, se pare că intervin câteva chestiuni serioase în care va trebui să dai dovadă de corectitudine și onestitate. Sezonul Racului e orientat spre casă, un moment sublim să savurezi o limonadă pe înserat cu cei dragi, să întinzi o ramură de măslin unui dușman sau să faci mai mult spațiu pentru sentimentele tale. Poartă cu tine un talisman sau o bijuterie de culoare galbenă; va fi de ajutor, iar în preajma Lunii Pline (21 iunie), rostește următoarea mantră:

Mantra lunii iunie: Cuvântul meu valorează aur, e marca și pecetea integrității mele. Odată dat, nu îl mai iau înapoi.

TAUR

Prima parte a lunii e perfectă pentru a manifesta un obiectiv bănesc. Îți place luxul, nu o nega, și care ar fi problema? Casa banilor beneficiază de mute prezențe notabile în sezonul Gemenilor, iar atunci când Marte îți accesează semnul, pe 9 iunie, se anunță un prilej ideal pentru a îndeplini un vis sau un țel profesional. Discuțiile filosofice și timpul petrecut cu oamenii dragi, sub razele aurii ale soarelui, vor fi ca un balsam pe inima ta spre finalul lunii. Se prefigurează o schimbare, un nou început în vremea Lunii Pline, când îți e sugerat să îți pui o dorință, să aprinzi o lumânare albă și să enumeri ca pe un șirag de mărgele cuvintele de mai jos:

Mantra lunii iunie: Manifest abundență de la interior, ascultând de intuiția care mă propulsează înainte pe calea viselor mele.

Horoscop WEEKEND 8-9 iunie 2024. Ajutor din astral pentru punerea planurilor în aplicare. Trei zodii vor fi favoritele norocului

GEMENI

Aventură, viață trăită la intensitate maximă, cunoaștere și, poate, o lume mai bună, în care pui în mișcare roțile visului tău? Toate aceste coordonate vor caracteriza începutul lunii. Planetele gravitează în zodia ta, așa că ce moment mai bun să rostești mantre și să manifești obiective? Însă nu te teme, și sezonul Racului e la fel de plin. Solstițiul de vară vine cu promisiunea că poți cere și mai mult de la Univers, iar Luna Plină în Capricorn, de pe 21, te îndeamnă să te gândești la viitor și să crezi că ce urmează e și mai promițător. Fă-ți un ceai de roiniță și vetiver, pentru calm și fericire, într-o sâmbătă relaxantă, și dă curs acestei mantre:

Mantra lunii iunie: Merit mai mult. Viitorul sună bine, iar eu pășesc înainte cu încrederea că visele mele se vor îndeplini.

RAC

Începi luna într-un cocon de grijă și de confort, simțind nevoia de interiorizare pentru a-ți reîncărca bateriile spirituale. Nu e un moft, trebuie să te odihnești, iar uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a împlini un vis e să dai spațiu și timp Cosmosului să își desfășoare magia. Solstițiul de vară este momentul în care te trezești la viață și în care te reconectezi cu tine și cu dorințele tale. Meriți fericire deplină, așa că de ce nu ți-ai face un dar? Cumpără ceva ce îți doreai de mult, dar împachetează-l frumos și scrie-ți și o scrisoare de felicitare. O să te simți special/ă, așa că accentuează cu aceste cuvinte:

Mantra lunii iunie: Mă accept așa cum sunt, fără să încerc să mă schimb fiindcă mă iubesc pe de-a-ntregul cu toate calitățile și defectele mele.

LEU

E timpul să te conectezi cu prietenii, cu colegii, cu oricine îți e drag la începutul lui iunie. Nu privi însă această aventură a relaționării doar prin prisma beneficiilor pe care ți le poate aduce, simte cu sufletul bucuria apropierii. E o lecție cu atât mai importantă când Marte se mută în casa carierei tale: strălucește cu lumina ta, nu o eclipsa pe a altora și nici nu te angrena în bătălii pentru putere. Simți nevoia să o iei mai încet în sezonul Racului, să savurezi deliciile verii și să pui pe prim plan sănătatea, fericirea și vitalitatea ta. De Solstițiu, insuflă magie scriindu-ți o scrisoare de dragoste în care să îți mulțumești și să îți declari cât de minunat/ă ești.

Mantra lunii iunie: Sunt un dar pentru lume, o binecuvântare prin lumina pe care o radiez și felul meu de a fi.

Cele 5 elemente ale zodiacului chinezesc. Află punctele și energiile tare forte, în funcție de zodie

FECIOARĂ

Nu mai gândi atât, e timpul pentru acțiune. Luna iunie debutează suflând vânt în „pânzele tale profesionale”, așa că profită ca să avansezi la un pas mai accelerat. Luna Nouă și următoarele 3-5 zile după acest fenomen sunt o ocazie ideală să plantezi semințele progresului tău la job. Crede în steaua ta. După această perioadă, dispoziția redevine socială și fie o să simți nevoia să te conectezi mai profund, fie o să te relaxezi în compania prietenilor. Luna Plină e momentul să crezi în ideile tale și să strălucești; curăță-ți mintea cu o baie clarificatoare, cu săruri Epsom și de Himalaya și 20 de picături dintr-un mix de uleiuri la alegere (o asociere recomandată de „vrăjitoare: 6 picături lavandă, 6 picături rozmarin, 3 picături ulei esențial de mușcată și 3 picături ulei esențial de trandafir). Mantra este:

Mantra lunii iunie: Sunt personajul principal din povestea mea, pe care o scriu ținând cont numai de propriile reguli.

BALANȚĂ

În sfârșit, începi să îți intuiești potențialul în primele zile ale lunii iunie. Ce spui dacă te-ai îngriji de tine și de sănătatea ta ca și cum ar fi adevărate comori? Creează viața pe care o vrei, plină de aventură și de miracole. După Solstițiul de vară, e timpul pentru a străluci în carieră, pentru a crea acea existență prosperă în care să adori să trăiești fiecare clipă. Ca să poți să dai curs acestei perioade pline de descoperiri, creează un elixir de energie adunând laolaltă o sticlă, o piatră de cuarț, câteva picături de ulei esențial (lămâie, portocală sau mentă), apă curată și un simbol al puterii pentru tine (poate fi și o carte de tarot). După ce ai spălat bine sticla și cuarțul, umple recipientul cu apă de băut, adaugă uleiurile și piatra și plasează-le pe simbolul puterii, așteptând să fie infuzate cu energie. Soarbe apoi „poțiunea” spunând:

Mantra lunii iunie: Sunt pregătit/ă să trăiesc o viață plină de aventuri spontane și de miracole infinite.

SCORPION

Se spune că schimbarea e mai revigorantă decât odihna și ești pe cale să afli pe propria piele că așa și este. Renunță la tot ce e vechi, dă la o parte credințe și convingeri limitative, mai ales în preajma Lunii Noi, și visează la un viitor strălucit, te sfătuiesc astrologii. Ai parte de energie puternică și singura direcție pe care o poți lua în calcul e cea ascendentă. După Solstițiul de vară, începi să trăiești cea mai frumoasă viață, plină de energie și de magie, iar Luna Plină e momentul ideal pentru a te departaja de ceva ce ți-a îngreunat traiul și ți-a consumat energia. Ca „vrajă”, formează un pătrat încăpător pe un platou de sticlă și plasează 4 lumânări galbene la colțuri, apoi aprinde-le una câte una și rostește această mantră:

Mantra lunii iunie: Singurul direcție în care mă voi deplasa e cea ascendentă. În fiecare zi, dozez în viața mea o porție generoasă de magie.

SĂGETĂTOR

Tânjești la un partener, fie el de viață sau de afaceri? Sunt șanse mari să îl găsești la începutul lunii, când poți să aprofundezi orice tip de conexiune îți dorești în viața ta. După Solstițiul de vară, vine vremea setării obiectivelor financiare, iar sezonul Racului te învață cum să îți cultivi emoțiile și să pui limite când trebuie. E musai să recunoști că timpul, iubirea, atenția și respectul tău sunt cele mai importante daruri și să le oferi numai cui le merită. Ca să te relaxezi, distrează-te cu un set de cărți de tarot. Lasă magia să prindă ființă rostind următoarele cuvinte:

Mantra lunii iunie: Îmi stă în puntiță să-mi creez o viață frumoasă și împlinită. Îmi voi deschide inima către cei care o merită cu adevărat.

3 zodii sunt favoritele Universului în iunie 2024. Astrele au decis să le ajute în toate acțiunile

CAPRICORN

Începi să îți asumi rolul de putere pe care îl meriți cu adevărat în viața ta. Adio, scuze, adio, „puținătate” în trai. Conștientizezi cât de importante sunt ritualurile zilnice, cum organizarea timpului în activități recreative, plăcute și sănătoase te poate duce mai aproape de prosperitate. Nu gesturile mărețe contează, ci schimbările mici! Se prefigurează și un spor bănesc la începutul lunii, iar după ce începem sezonul Racului, la orizont se poate întrevedea conturul unei mari iubiri. Luna Plină în semnul tău e cel mai bun moment să aprinzi o lumânare verde pentru abundență, să îți scrii o scrisoare de mulțumire și să îți spui mantra:

Mantra lunii iunie: Mă tratez zilnic ca pe cea mai importantă ființă din lume. Sunt centrul propriului Univers.

VĂRSĂTOR

E timpul să îți urmezi visul. Primele zile ale lui iunie sunt magice pentru a desfășura o activitate sau a iniția un proiect care îți face inima să cânte, mai ales în preajma Lunii Noi. Primești determinare, motivație și inspirație pentru a crea ceva ce va dura, fie că e o afacere, o operă de artă sau o relație. După Solstițiu, sistemul tău nervos supra stimulat va simți nevoia de relaxare, așa că fă o „baie de sunete”, dând glas unui playlist calmant, cu muzică clasică sau New Age. În acest timp, meditează la mantra ta:

Mantra lunii iunie: Îmi voi aduce visele la realitate, pas cu pas, scăldându-mă în revărsarea de lumină a dorințelor împlinite.

PEȘTI

Sezonul Gemenilor îți iluminează sectorul domestic, ala că dacă o relație de familie necesită mai multă grijă din partea ta, poți să investești energie în vindecarea sa. Totodată, e un prilej bun să modernizezi aparatura din casă și să faci tot ce îți stă în putere pentru un trai mai confortabil. Odată cu Solstițiul de vară, primești neîncetat, pe undă divină, noroc, prosperitate și magie. Crede în steaua ta, iar în preajma Lunii Pline ieși din cocon pentru a arăta lumii din ce ești făcut/ă. Saturn în retrograd în semnul tău îți va da impresia că îndeplinirea responsabilităților face parte din destin! Un mic ritual de ajutor, care va ține nouă zile, presupune să ai la îndemână o lumânare verde și una albă. Pune-la la distanță de 9 centimetri una de cealaltă și presară câteva picături dintr-un ulei dorit (de preferință scorțișoară sau portocală dulce), apoi apropie-le în fiecare seară câte un centimetru. Când s-au atins, gata e vraja. Spune-ți mantra:

Mantra lunii iunie: Trăiesc viața pentru care am fost menit/ă.

Zodiac CHINEZESC săptămâna 10-16 iunie 2024. Noi provocări la orizont. Trei zodii reușesc să atragă abundența

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here